3.1 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 6:49
No menu items!

Băsescu: Acuzația de conflict de interese adusă lui Ponta este exagerată

spot_img

Fostul președinte se arată îngrijorat de „ușurința cu care poți să faci să cadă un guvern”

Ponta_Basescu_SZ

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, vineri, la Gândul live, că i se pare forţată şi exagerată acuzaţia de conflict de interese împotriva premierului Victor Ponta. El precizează că această acuzaţie „nu va rezista în instanţă” şi se arată îngrijorat de „uşurinţa cu care poţi să faci să cadă un guvern”.

Fostul președinte a plecat de la ideea că gestul lui Victor Ponta de a se opera în afara Uniunii Europene este iresponsabil, pentru că este o lovitură de imagine dată UE, dar este de părere că premierul a plecat din țară pentru a nu fi adus cu mandat la DNA. Traian Băsescu a precizat, în aceeași ordine de idei, că i se pare „exagerată şi forţată” acuzaţia de conflict de interese adusă premierului.

Nu sunt de acord cu abrdarea procurorilor referitor la conflictul de interese. Să spui că în baza acelor afaceri a fost numit domnul Şova ministru, mi se pare o exagerare. În dosarul acesta, cel puţin în diagnosticul penal pus, nu mi se pare că se poate poate forţa atât de mult conflictul de interese încât să ceri ridicarea imunitătii unui premier. Nu cred că va rezista în instanţă această acuzaţie. Pe mine mă îngrijorează puţin uşurinţa cu care poţi să faci să cadă un guvern. Forţezi puţin un conflict de interese şi faci clasa politică să ceară demisia. Greutatea s-a pus că nu a încuviinţat Parlamentul ridicarea imunităţii pe conflictul de interese. Dacă aş fi fost prim-ministru la momentul în care s-a formulat această acuzaţie, mi-aş fi dat demisia. Cred că a greşit aici, pentru cariera lui, pentru partid şi pentru credibilitatea Guvernului

Traian Băsescu

În aceste condiții, Traian Băsescu este convins că Ponta va pierde Guvernul. Cred că Victor Ponta va pierde Guvernul, iar dacă va avea dosare consistente nu cred că acesta va fi, cel cu conflictul de interese. Ar putea fi KazMunaiGaz, privatizarea CFR Marfă, dar nu conflictul de interese”, a adăugat Băsescu.

Valeriu Motoc