2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:30
No menu items!

Bărbatul care a amenințat-o pe Aspazia Cojocaru a rămas fără…tubul de lipici

spot_img

Nicu Pîrlețeanu a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare, iar instanța a dispus să-i fie confiscat lipiciul folosit pentru a „confecționa” scrisoarea de amenințare trimisă fostei judecătoare constituționale

catuse

Nicu Pîrleţeanu, deţinutul care i-a trimis o scrisoare de ameninţare fostei judecătoare constituționale Aspazia Cojocaru, în care îi spunea acesteia că o va trimite „după Elodia”, a fost condamnat definitiv la un an şi şase luni de închisoare. Judecătorii au dispus – prin decizia definitivă – şi confiscarea tubului de lipici al inculpatului, deoarece „a fost folosit la comiterea infracțiunii”.

Pîrlețeanu urmează să execute însă o pedeapsă de 12 ani şi 10 luni de închisoare, întrucât instanţa a decis să contopească restul neexecutat, de 12 ani şi 10 luni, din pedeapsa de 19 ani dată lui Pîrleţeanu de Tribunalul Constanţa, într-un alt dosar.

Ia act că partea vătămată Cojocaru Aspazia nu s-a constituit parte civilă în cauză„, se precizează în soluţia dată de instanță.

Prin decizia definitivă dată miercuri, Curtea de Apel București a menţinut, practic, pedeapsa aplicată, pe 10 martie, de Judecătoria Sectorului 5, pe care Pîrleţeanu a contestat-o cu apel.

Pe 10 iulie 2012, Parchetul General s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ultraj, întrucât în cursul zilei, în timp ce se afla la biroul său din cadrul Curţii Constituţionale, Cojocaru a fost ameninţată cu moartea, prin intermediul unei scrisori, de către o persoană necunoscută.

Procurorii au stabilit că, luând cunoştinţă de comunicatul Curţii Constituţionale, Nicu Pîrleţeanu, deţinut în Penitenciarul Giurgiu, a confecţionat o scrisoare de ameninţare pe care a expediat-o pe adresa „Curţii Constituţionale, strada Calea 13 Septembrie numărul 1, Palatul Parlamentului, sector 5”, cu menţiunea „În atenţia Aspazia Cojocaru judecător”.

La rubrica expeditor, Nicu Pîrleţeanu a menţionat că ar fi expediată de Disualsiv Cătălin Victor, din localitatea Făgăraş.

„Scrisoarea de ameninţare a fost întocmită de inculpatul Nicu Pîrleţeanu sub forma unui înscris tip felicitare care prezenta pe exteriorul primei coperte un fragment celulozic de culoare albastră şi formă dreptunghiulară, peste care a suprapus un fragment celulozic de culoare albă, de asemenea de formă dreptunghiulară, cu dimensiuni mai reduse şi colţuri rotunjite şi perforate cu motive florare şi un decupaj celulozic de culoare neagră, de forma unei cruci. Pentru lipirea fragmentelor menţionate, inculpatul Nicu Pîrleţeanu s-a folosit de o substanţă adezivă, lipici, care a fost găsită cu ocazia percheziţiei domiciliare la locul de deţinere”, explicai procurorii în rechizitoriul prin care l-au trimis în judecată pe deţinut pentru ameninţarea judecătoarei.

Scrisoarea de ameninţare a fost primită de către Cojocaru în timp ce aceasta se afla, la data de 10 iulie 2012, în biroul său din sediul Curţii Constituţionale, iar mesajul „a fost de natură să-i producă acesteia temeri justificate, întrucât a fost transmis într-o perioadă în care, în calitate de judecător, participa la soluţionarea unor cauze cu puternic impact socio-politic, printre care şi cea privind avizul de suspendare din funcţie a preşedintelui României”.

În urma rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică întocmite în cauză s-a concluzionat că scrisul de pe plic şi scrisoarea de ameninţare au putut fi executate de inculpat, iar urmele papilare prelevate de pe aceste înscrisuri aparţin inculpatului.

Ce conținea scrisoarea de amenințare trimisă Aspaziei Cojocaru

Stimată doamnă judecător/ Cît de curînd am să te omor/ Şi nu-i poveste pentru copii/ Vei fi victimă la 78/200/ Te voi trimite după Elodia dragă/ Să nu te mai întorci niciodată/ Că eşti un magistrat corupt/ De-mi vine să te…/ Am resentimente mari faţă de magistraţi/ Vedeava-şi decapitaţi/ Că sunteţi atât de corupţi dragă/ Că aţi nenorocit o lume întreagă!!!/ Cu stimă şi respect… (asasinul Elodiei)

scrisoarea de amenințare trimisă Aspaziei Cojocaru de Nicu Pîrlețeanu

Pe 10 iulie 2012, Aspazia Cojocaru se afla la biroul său din cadrul Curţii Constituţionale pentru soluţionarea controlului de constituţionalitate asupra hotărârii Parlamentului pentru revocarea Avocatului Poporului (după ce cu o zi înainte, respectiv în 9 iulie 2012, participase la şedinţa Curţii în care au fost soluţionate sesizările de neconstituţionalitate ale hotărârilor Parlamentului pentru revocarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, dar şi conflictul juridic de natură constituţională dintre Parlament şi preşedintele României), notau procurorii în rechizitoriu.

Cojocaru a desfăcut personal scrisoarea expediată de deţinut.

La audierea în faţa procurorilor, Cojocaru a declarat că mesajul, „prin conţinutul care exprima ameninţări la adresa sa, inclusiv cu moartea, cu referiri repetate la cazul Elodia Ghinescu, dar şi forma lui de prezentare, respectiv crucea neagră de pe suportul mesajului, prin care se dorea să se întărească conţinutul acestuia de ameninţare cu moartea, i-a provocat o puternică stare de temere, că ameninţările ar putea fi realizabile într-un viitor apropiat”. Ea a precizat că la accentuarea stării de temere au contribuit şi incidentele din noaptea de 5 spre 6 iulie 2012, care de asemenea au alarmat-o.

Pîrleţeanu şi-a recunoscut fapta, precizând scrisoarea a fost întocmită sub forma unei ameninţări pentru a fi luată în serios de către judecătoare şi „pentru a-i atrage atenţia cu privire la pericolul ce urma să se întâmple”.

El a mai spus că la expeditor am trecut un anume nume, cuvântul „disualsiv” are acelaşi înţeles cu „preventiv”. „Inculpatul a precizat că mesajul a fost transmis «ca un caracter preventiv» şi nu şi-a declinat adevărata identitate, deoarece dacă s-ar fi aflat că este deţinut, nu s-ar fi luat în serios conţinutul scrisorii de ameninţare”. Pîrleţeanu a adăugat că ştia de ameninţarea primită de către judecătoare, iar „pentru a întări mesajul transmis anterior am formulat şi el scrisoarea de ameninţare”.

Deţinutul a mai spus anchetatorilor că suportul tip felicitare nu a fost confecţionat de către el, ci fusese primită cu ocazia Sărbătorilor Pascale de la o fundaţie creştină cu care corespondează.

Pe felicitare au fost găsite mai multe fragmente de urme papilare, analizele probând faptul că felicitarea a fost confecţionată de către deţinut şi că a fost scrisă de el.

„De menţionat că, cu ocazia percheziţiei domiciliare, la locul de deţinere al inculpatului Nicu Pîrleţeanu din cadrul Penitenciarului Giurgiu, au fost ridicate mai multe înscrisuri, (caiete, carnete, chitanţier, plicuri confecţionate) care au fost ataşate ulterior la dosarul cauzei în copie xerox, conţinând nume de magistraţi – judecători şi procurori, adresele unor instituţii ale statului, inclusiv a Curţii Constituţionale, numere de telefon ale unor instituţii publice şi private, inclusiv posturi de televiziune, dar şi copii de pe soluţii date de diferite instanţe şi parchete şi corespondenţă purtată cu diverse instituţii ale statului. De asemenea, cu ocazia percheziţiei au fost indicate şi ataşate la dosarul cauzei, în original, următoarele înscrisuri: ciorna folosită la redactarea scrisorii de ameninţare care are un conţinut similar cu cel al formei finale, un plic cu ştampila Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, şi menţiunea «Aspazia Cojocaru – judecător Curtea Constituţională», precum şi un tub de lipici„, mai arată procurorii în rechizitoriu.

Pe de altă parte, anchetatorii notau că pe parcursul executării pedepsei, deţinutul, fiind nemulţumit de modul în care i-au fost soluţionate plângeri penale sau diverse cereri, a trimis scrisori care conţineau insulte şi ameninţări către magistraţi, motiv pentru care a fost sancţionat disciplinar şi pentru acest comportament.

„În cadrul dosarului penal s-a dispus şi efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice (…) concluzionând că Nicu Pîrleţeanu este diagnosticat cu «tulburare mixtă de personalitate, de tip paranoid şi histriomic şi atât in prezent cât si in perioada săvârşirii faptelor şi in raport cu acestea discernământul este/a fost păstrat» astfel încât nu se impun măsuri de siguranţă medicală. Medicii legişti au constatat că inculpatul are un comportament agresiv, infantil şi o toleranţă la frustrare extrem de scăzută”, consemnau procurorii.

Procurorii mai precizau în rechizitoriu că la locul de deţinere al inculpatului Pîrleţeanu au fost ridicate mai multe agende şi caiete în care sunt consemnate numele unor magistraţi, ofiţeri de poliţie şi alte persoane, date de identificare, adrese ale unor instituţii ale statului, cum ar fi Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă, Parchetul General, Parchetul Curţii de Apel Braşov, numere de telefon, inclusiv a unor posturi de televiziune.

„De asemenea, inculpatul Pîrleţeanu are o corespondenţă bogată cu instanţe şi parchete, formulând numeroase plângeri penale, dar şi cu fundaţii creştine ale căror cursuri prin corespondenţă le-a urmat, având diplome de absolvire”, mai spun procurorii.

R.D.