-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:53
No menu items!

Avocatul lui Darius Vâlcov cere informații SRI și audierea lui Vasile Blaga

spot_img

Avocatul lui Darius Vâlcov a cerut Înaltei Curți de Casație și Justiție emiterea unei adrese către SRI și audierea lui Vasile Blaga, în cauza în care fostul consilier al premierului a primit, în faza de fond, pedeapsa de 8 ani de închisoare pentru infracțiuni de corupție.

Totodată, conform Mediafax, apărătorul a cerut şi audierea unor martori, printre care şi a denunţătorului din dosar, Theodor Berna, dar și a fostului ministru Vasile Blaga, pe motiv că acesta a fost cel care l-a pus în contact pe Darius Vâlcov cu Theodor Berna.

„Emiterea unei adrese la DNA şi alta la SRI să fie solicitat să se comunice instanţei informaţii dacă au existat activităţi comune şi au primit caracter de probă şi au fost folosite de organele de urmărire penală în sesizarea instanţei. Să se arate cine a pus în executare mandatele tehnice. Să se spună dacă au existat comunicări între DNA şi SRI cu caracter clasificat”, a mai cerut avocatul lui Darius Vâlcov.

Instanţa Supremă a început, marţi, judecarea apelului în dosarul în care Darius Vâlcov a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare, după ce a respins solicitările de amânare a procesului, venite atât din partea avocaţilor lui Vâlcov, cât şi a procurorilor.

Darius Vâlcov nu a fost prezent, marţi, în instanţă.

Fostul consilier a fost trimis în judecată în anul 2015, de DNA, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile.

E.Stan