-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:34
No menu items!

Avocat din Baroul București, reținut după ce a cerut 12.000 de euro pentru a ajuta un traficant de droguri

spot_img

catuse

Un avocat din Baroul Bucureşti a fost reţinut vineri pentru trafic de influenţă, după ce a cerut, împreună cu un alt bărbat, 12.000 de euro de la o persoană arestată pentru trafic de droguri, spunând că va interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă acesteia.

„Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori reiese că există indicii temeinice potrivit cărora, în perioada decembrie 2013 – ianuarie 2014, inculpatul Butuc Ştefan, avocat în cadrul Baroului Bucureşti şi Ioniță Aurel, persoană fără calitate ce s-a prezentat drept avocat în cadrul aceluiaşi barou, au pretins de la trei persoane (denunţători în cauză) suma de 12.000 euro, din care au primit suma de 2.000 euro. În schimbul banilor, cei doi inculpați au promis că, prin influenţa pe care susţineau că o au asupra judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti (Butuc Ștefan), respectiv din cadrul Curții de Apel București (Ioniță Aurel), au promis că vor obţine o soluţie favorabilă unuia dintre denunțători, arestat preventiv de Tribunalul București, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc”, precizează un comunicat al DNA.

Potrivit procurorilor, la data de 30 ianuarie 2014, cei doi inculpaţi au primit şi restul de 10.000 de euro din suma pretinsă, în schimbul cel sus menţionate, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante.

La data de 31 ianuarie 2014, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea, pe o perioadă de 24 de ore, a inculpaţilor Butuc Ştefan şi Ioniță Aurel, urmând a fi prezentaţi la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Lucian Mera