1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:01
No menu items!

Avocații lui Becali vor revizuirea sentințelor și urgentarea motivărilor instanțelor

spot_img

Avocații lui Becali vor revizuirea sentințelor și urgentarea motivărilor instanțelor

Avocații lui George Becali vor cere revizuirea sentințelor și urgentarea redactării motivărilor în dosarele în care clientul lor este acuzat, pentru ca apoi să poată introduce căi de atac la aceste condamnări.

Avocata lui Becali, Paula Iacob, consideră că în acontul notorietății acestui caz, redactarea ar trebui făcută mai urgent.

”Aceste decizii nu au conținut redactat. Avem doar pronunțarea hotărârii magistraților care au ajuns la această finalitate, trei ani și jumătate de închisoare. Nu avem deciziile. În general, la Înalta Curte durează mult redactarea deciziilor. Sunt situații în care dureazi luni de zile, chiar și un an. Trebuie depusă o cerere de urgentare, nu am depus-o încă, abia ne-am interesat care este situația celor trei decizii”, a declarat Paula Iacob.

Aceasta a spus că după ce va obține aceste motivări, va ataca pe noi căi deciziile, fiind vorba chiar și de anumite probe noi în aceste dosare.

”Dacă probele pe care noi le vom prezenta vor fi suficient de puternice, eu prevăd posibilitatea unui rezultat care să ducă la o cu totul altă situație. Eu socot că Gigi Becali nu trebuia să cunoască realitatea destul de crudă a Jilavei”, a spus avocata.

A.V.