6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:51
No menu items!

Aviz pentru arestarea a trei deputați

spot_img

Plenul Camerei Deputaților a avizat, marți, cererile DNA de arestare preventivă a deputaților Ioan Adam (PSD), Ion Diniță (PC) și Mircea Roșca (PNL)

Parlament_plen_SZ

Plenul Camarei Deputaților a avizat, marți, cererile formulate de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru arestarea preventivă a deputaților Ioan Adam (PSD), Ion Diniță (PC) și Mircea Roșca (PNL).

Astfel, primul aviz a fost dat, cu 274 voturi „pentru” şi 55 „împotrivă”, pentru cererea de încuviinţare a reținerii și arestării preventive a deputatului Ion Diniţă.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut acest aviz de la Camera Deputaţilor, în condițiile în care Diniță este acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul preşedintelui CJ Braşov, Aristotel Căncescu.

Al doilea aviz a fost dat, cu cu 248 voturi pentru și 63 împotrivă, pentru deputatul Ioan Adam (PSD). Ioan Adam a fost pus sub acuzare, alături de Viorel Hrebenciuc, în dosarul retrocedărilor.

Al treilea aviz a fost dat pentru deputatul Mircea Roșca (PNL), deși cererea DNA primise inițial un aviz de respingere din partea Comisiei Juridice a Camerei Deputaților.