5.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 14:59
No menu items!

Aviz negativ pentru proiectul Roșia Montană la Senat UPDATE

spot_img

  • UPDATE

Proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană a primit, marţi, raport negativ și din partea Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului din Senat.

Membrii Comisiei au votat în unanimitate împotriva proiectului, în şedinţă secretă.

Raportul final care va fi trimis plenului va trebui să conţină, de asemenea, punctul de vedere al Comisiei economice, la rândul ei sesizată în fond.

Comisia juridică din Senat a adoptat, marţi, în unanimitate, un aviz negativ la proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România.

Proiectul de lege va fi dezbătut marţi şi de Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului, care este sesizată în fond.

Senatul este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege.

De altfel, luni seara, parlamentarii PNL, reuniţi într-o sedinţa comună de urgenţă au hotărât (cu un vot pentru şi o abţinere) să respingă în plen proiectul Roşia Montană.

R.D.