-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:35
No menu items!

Avioanele NATO au participat anul trecut la 570 misiuni de interceptare a unor zboruri militare ruse

spot_img

Avioane de vânătoare ale NATO au participat la 570 de acţiuni de interceptare a unor zboruri militare ruse în spaţiul aerian internaţional în 2022, transmite DPA.

Numărul unor asemenea interceptări a fost anul trecut aproape dublu faţă de cel din 2021, a confirmat un purtător de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice, în urma unei relatări a grupului media german Redaktionsnetzwerk Deutschland (RND).

Totuşi, surse NATO afirmă că respectiva creştere a fost nu doar urmarea unei activităţi mai intense a forţelor aeriene ruse, dar şi a unei prezenţe mai solide a NATO pe flancul estic după izbucnirea războiului din Ucraina. Majoritatea misiunilor au avut loc deasupra Mării Baltice.

Un oficial NATO a declarat pentru RND că marea majoritate a interceptărilor au fost „sigure şi profesioniste”. În câteva ocazii, aviaţia militară rusă a desfăşurat manevre riscante în apropierea unor avioane de recunoaştere aliate, neînarmate, ce zburau în spaţiul aerian internaţional, a spus purtătorul de cuvânt al NATO, potrivit DPA, citată de Agerpres.

Interceptările implică zboruri ale avioanelor de vânătoare ale NATO în timpul cărora ele verifică dacă un anumit avion reprezintă sau nu o ameninţare. Dacă este necesar, avionul respectiv poate fi oprit prin forţă.

                                                                                                                    Adina Silav