-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:16
No menu items!

Avertizarea meteorologilor: ceață, viscol și ninsori slabe în Oltenia, Moldova și Transilvania

spot_img

Meteorologii au emis, luni, noi atenționări nowcasting Cod galben de ceață, viscol și ninsori, valabile în următoarele ore, în județe din Oltenia, Moldova și Transilvania.

Astfel, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), până la ora 13.10, în zona de câmpie a județului Vâlcea, se va semnala ceață, fenomen care determină scăderea vizibilității local sub 200 de metri și, izolat, sub 50 de metri. Local, vor fi condiții de producere a poleiului, inclusiv în municipiul Râmnicu Vâlcea și pe drumurile naționale și europene aferente.

Totodată, până la ora 14.00, în zona de munte a județelor Sibiu, Brașov și Neamț, sunt prognozate intensificări ale vântului la altitudini de peste 1.700 – 1.800 de metri, care vor atinge și vor depăși viteza la rafală de 70-80 km/oră, viscolind sau spulberând zăpada, precum și ninsori slabe.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, precizează ANM.

R.D.

foto: romanialibera.ro