-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:27
No menu items!

Avertizare meteo: Ploi şi vijelii în toată ţara, de luni după-amiază până marţi seara

spot_img

ploi abundente

Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea zonelor, începând de luni după-amiază, mai întâi în jumătatea vestică, unde vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, apoi, până marţi seara, în centrul, sudul şi estul ţării, potrivit unei informări a ANM.

Informarea emisă duminică de Administraţia Naţională de Meteorologie este valabilă de luni, ora 14.00, până marţi, la ora 22.00.

„În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea zonelor, începând din vest. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil grindină. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp”, se arată în textul informării meteorologice.

ANM a precizat că aceste fenomene vor fi mai frecvente în a doua parte a zilei de luni, în regiunile din jumătatea vestică, apoi se vor manifesta local şi temporar în centrul, sudul şi estul teritoriului.

LUNI

Vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit la această dată în cea mai mare parte a ţării, dar instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, începând din vest, în majoritatea zonelor. Astfel, nebulozitatea va fi temporar accentuată şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în cursul după-amiezei şi al serii pe arii extinse în jumătatea de vest a teritoriului, iar noaptea local în centru şi în sud şi izolat în rest. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 20…25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Pe crestele montane, în a doua parte a intervalului, precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Valorile termice se vor menţine peste mediile climatologice specifice, exceptând vestul extrem al teritoriului, unde răcirea vremii va determina un regim apropiat de cel normal al datei; astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 13 şi 23 de grade, iar cele minime între 2 şi 11 grade.

LA BUCUREŞTI

Vremea se va menţine mult mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate seara şi noaptea când vor fi averse, posibil însoţite de fenomene electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă va fi de 9…10 grade.

MARŢI

Vremea se va răci în toată ţara şi va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi va ploua local în centru, est şi sud-est şi pe spaţii restrânse în celelalte zone. Vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice şi izolat posibil grindină. Îndeosebi în Moldova, Transilvania şi la munte cantităţile de apă vor depăşi izolat 20…25 l/mp. În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale, în special asociate averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 18 grade, iar cele minime între 0 şi 9 grade.

C.C.