-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:39
No menu items!

Avertizare meteo de vânt puternic în toată ţara. Cât timp ţine Codul galben

spot_img

Meteorologii anunţă că, până vineri, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării, dar în special în nord-vest, centru şi sud-est, iar la munte vor fi ploi. Până joi va fi în vigoare un Cod galben de vânt puternic, în zona Munţilor Apuseni şi a Carpaţilor Orientali, fiind vizate 11 judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare privind intensificări ale vântului şi precipitaţii, predominant sub formă de ploaie, moderate cantitativ, de miercuri de la ora 12.00 până vineri, la ora 2.00.

”În intervalul menţionat, temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, dar cu viteze mai mari în nord-vest, centru şi sud-est, în general de 45…60 km/h. În zona de munte vor fi intervale cu precipitaţii predominant sub formă de ploaie şi prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15…25 l/mp, favorizând topirea stratului de zăpadă, iar vântul va prezenta intensificări susţinute în special în zona înaltă”, au transmis meteorologii.

A fost emisă și o atenţionare Cod galben privind intensificări susţinute ale vântului, de miercuri de la ora 18.00, până joi, la ora 22.00.

În Munţii Apuseni şi local în Carpaţii Orientali temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăşi 100…110 km/h.

Codul galben vizează unele zone ale judeţelor Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Harghita, Mureş, Sălaj, Cluj, Alba şi Bihor.

În zona municipiului Bucureşti, de miercuri de la ora 12.00 până vineri, la ora 2.00, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 4…6 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în după-amiaza şi seara zilei de joi, când vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va moderat, cu intensificări mai ales în orele după-amiezelor, când se vor atinge viteze de 35…40 km/h.

                                                                                                                Adina Silav