Rusia va considera orice suplimentare a forţelor militare NATO în apropierea frontierelor sale drept „o demonstraţie a intenţiilor ostile”, avertizează Vladimir Titov, adjunctul ministrului rus de externe
Rusia va considera orice suplimentare a forţelor militare NATO în apropierea frontierelor sale drept „o demonstraţie a intenţiilor ostile” şi va lua măsuri politice şi militare pentru a-şi garanta securitatea, avertizează Vladimir Titov, adjunctul ministrului rus de externe.
Declaraţiile vin pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Occident din cauza crizei ucrainene şi după ce preşedintele SUA, Barack Obama, a promis suplimentarea ajutorului militar destinat statelor est-europene membre ale NATO.
Nu putem vedea consolidarea puterii militare a Alianţei Nord-Atlantice la frontierele Rusiei altfel decât ca pe o demonstraţie a intenţiilor ostile. (…)Ar fi greu să vedem o consolidare substanţială a forţelor militare NATO în centrul şi estul Europei, chiar şi într-un sistem de rotaţie, altfel decât ca pe o încălcare directă a prevederilor Actului fondator din 1997 între Rusia şi NATO. Vom fi forţaţi să luăm toate măsurile politice şi militare pentru a ne garanta în mod credibil securitatea
Vladimir Titov
adjunct, ministrul rus de externe
R.D.