4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 20:40
No menu items!

Avertismentul meteorologilor. La ce să ne așteptăm în următoarea perioadă

spot_img

Instabilitatea atmosferică se va accentua de luni

vremea

După o lungă perioadă de caniculă, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunță că vor urma câteva zile de instabilitate atmosferică, manifestată în toată țara prin ploi, vijelii și o scădere a temperaturilor.

ANM anunță că instabilutatea atmosferică se va accentua treptat în toată ţara, începând din noaptea de duminică spre luni, şi până marţi noaptea, când vor fi înregistrate ploi cu caracter torenţial şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse 35 – 40 l/mp, informează ANM.

În intervalul 16 august ora 23.00 – 18 august ora 23.00, se va înregistra instabilitate atmosferică accentuată, potrivit unei informări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor avea şi aspect de vijelie, în noaptea de duminică spre luni, 16/17 august, în Banat şi Oltenia, apoi şi în celelalte regiuni.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în 24 de ore se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în zonele de deal şi de munte, 35 – 40 l/mp. Vor fi şi căderi de grindină.

În Dobrogea manifestări ale instabilităţii atmosferice îşi vor face apariţia din noaptea de luni spre marţi (17/18 august), mai precizează ANM.

Olimpia Diaconiuc