1.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 11:00
No menu items!

Avertisment MAE: Pericol major – Părăsiţi imediat Libia

spot_img

Confruntările violente de la Tripoli au provocat 200 de morți

libia

Ministerul Afacerilor Externe a ridicat la nivel maxim alerta de călătorie în Libia. Românii aflaţi în această ţară sunt rugați să părăsească imediat teritoriul libian.

Având în vedere evoluţia îngrijorătoare a situaţiei de securitate din Libia, Ministerul Afacerilor Externe a ridicat alerta de călătorie la nivel maxim (Pericol major – Părăsiţi imediat zona sau ţara!)

Ministerul de Externe
comunicat

MAE precizează că va continua „să analizeze cu atenţie evoluţia situaţiei de securitate din Libia, inclusiv din perspectiva menţinerii activităţii Ambasadei României la Tripoli”. „Pentru moment, Ambasada României rămâne operaţională şi acţionează în direcţia acordării asistenţei şi protecţiei consulare cetăţenilor români aflaţi încă pe teritoriul Libiei”, mai informează MAE.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă ferm cetăţenilor români să evite orice fel de călătorie în Libia.

În contextul intensificării violenţelor din Libia din ultimul timp, mai multe ambasade au fost închise, iar personalul diplomatic a fost evacuat, relatează AFP.

Ziarul italian Il Messaggero a scris, vineri, că Ambasada României este printre puţinele misiuni diplomatice rămase deschise la Tripoli, unde confruntările între miliţii islamiste rivale s-au soldat, potrivit estimărilor, cu circa 200 de morţi, în ultimele două săptămâni.

Conform unor surse diplomatice citate de presa italiană, singurele ambasade rămase deschise la Tripoli sunt cele ale României, Italiei, Maltei, Marii Britanii şi Ungariei.

Situaţia din Libia s-a deteriorat puternic în ultimele zile, în special în jurul aeroportului din Tripoli, unde au avut loc lupte violente între miliţii rivale, care au provocat moartea a 100 de persoane şi importante pagube materiale de la jumătatea lui iulie.

Confruntările, cele mai violente la Tripoli de la îndepărtarea de la putere a regimului lui Muammar Kadhafi, în 2011, au izbucnit în urma unui atac comis de o grupare armată alcătuită din combatanţi islamişti şi foşti rebeli din oraşul Misrata (la 200 kilometri est de Tripoli), care încearcă să-i alunge de la aeroport pe foştii rebeli din Zenten, vechi camarazi de arme.

Emanuel Stan