-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:23
No menu items!

Autostrada Sebeș-Turda, gata abia în 2016. România, în pericol să piardă finanțarea

spot_img

Fostul ministru al transporturilor, Dan Șova, se lăuda că autostrada s-ar putea finaliza la sfârșitul anului 2015

autostrada_sebes_turda 

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a lansat licitațiile pentru supervizarea lucrărilor celor 4 loturi ale autostrăzii Sebeș – Turda, în lungime de aproximativ 70 km. Potrivit anunțurilor de licitație, valoarea estimată a fiecărui contract, fără TVA, este de 11,49 milioane de lei, iar contractele vor fi semnate pe o perioadă de șase ani.

Valoarea estimată fără TVA de 11.495.980 de lei, include și suma de 1.038.080 de lei, reprezentând “cheltuieli diverse și neprevăzute” în procent de 10%. În conformitate cu Ordonanța 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, Autoritatea Contractantă optează pentru achiziționarea ulterioară de noi servicii similare în cuantum de 2.076.160 de lei fără TVA, care se adaugă valorii estimate a contractului de 11.495.980 de lei fără TVA. Valoarea la care se vor raporta ofertanții pentru elaborarea propunerii financiare este 11.495.980 de lei fără TVA.

anunț licitație

Conform caietului de sarcini, firmele de consultanță au nevoie de 19 angajați pentru supervizarea fiecărui tronson de autostradă între Sebeș și Turda. Cei șase ani sunt împărțiți în trei perioade – proiectarea, execuția lucrărilor și apoi garanția acestora, ultima fiind de 4 ani. Este vorba, practic, de cea mai importantă perioadă, ca în care constructorul remediază pe banii lui eventualele defecte, constatate de firma de supervizare.

Cele patru licitații lansate de CNADNR conțin „servicii de supervizare a proiectării și execuției lucrărilor pentru autostrada Sebeș-Turda la standarde de înaltă calitate, evaluarea și aprobarea lucrărilor, materialelor, echipamenteleor, astfel încât constructorul să execute lucrări de bună calitate și să finalizeze proiectarea si lucrările în perioada de execuție specificată”.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 9 septembrie 2014, iar deschiderea ofertelor va avea loc în 10 septembrie.

„După cei șase ani de supervizare, autostrada intră în administrarea Secției de Drumuri și Poduri Alba. Proiectul va fi finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul de Coeziune și fonduri de la buget”, ne-au precizat surse din cadrul CNADNR.

Autostrada Sebeș-Turda a intrat în alocarea financiară POS-T 2007-2013, proiectul fiind finanțat în proporție de 85% din fonduri europene. Constructorii celor 4 loturi ar trebui să finalizeze lucrările până la sfârșitul anului 2015, ca să poată folosi fondurile europene.

Ș. Etveș