2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 12:34
No menu items!

Autostrada Comarnic-Brașov va costa cel puțin 51 de milioane de euro pe kilometru

spot_img

Potrivit proiectului publicat, miercuri, pe site-ul Ministerului Transporturilor, costurile totale ale construcției și întreținerii autostrăzii Comarnic – Brașov ar fi de minimum 2,73 miliarde de lei

autostrada_comarnic_brasov

Cea mai scumpă autostradă din Europa s-ar putea construi între Comanic și Brașov. Pentru a tranzita cei 53 de kilometri, șoferii ar putea plăti o taxă cuprinsă între 7 și 21 de lei. Costurile construcției și întreținerii autostrăzii Comarnic-Brașov ar fi de minimum 2,73 miliarde de euro. Toate aceste date reies din proiectul viitoarei autostrăzi, postat miercuri pe site-ul Ministerului Transporturilor. 

Specialiștii Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) au stabilit, conform proiectului, că taxele ar urma să fie plătite de șoferi în funcție de distanța parcursă pe autostradă și de vehiculul folosit.

Nivelul tarifului perceput este stabilit în funcție de distanța parcursă de vehicul. Pentru un vehicul din categoria 2 (vehicul a cărui înălțime deasupra primei osii frontale este mai mare de 130 de centimetri) se va plăti în funcție de numărul de osii cu care este prevăzut. De exemplu, un astfel de vehicul cu 2 osii plătește de două ori valoarea plătită de un autoturism și de până la de 3 ori valoarea achitată de un astfel de vehicul, dar cu 5 sau mai multe osii.

proiect CNADNR

Costul total de construcție a celor 53 de kilometri de autostradă – în baza ofertei câștigătoare  – este de aproximativ 1,8 miliarde euro – din care 198,5 milioane euro, reprezentand 11% din costul total mentionat, acoperă lucrările de construcţie a primei secțiuni a autostrăzii, lucrările de reabilitare a DN1, realizarea proiectului tehnic pentru întreaga autostradă, organizarea proiectului, managementul proiectului și costurile suportate de concesionar pentru realizarea investigațiilor de teren pentru întreg traseul drumului. La acest preț se adaugă valoarea costurilor financiare ale constructorilor, dar și întreținerea și operarea celor 53 de kilometri de autostradă, pe perioada concesiunii. Modalitatea de concesionare este plata de disponibilitate.

Din calculele specialiștilor CNADNR, valoarea totală a plăților de disponibilitate este de aproximativ 2,7 miliarde de euro, plătiți lunar timp de 26 de ani după finalizarea lucrărilor.

Proiectul mai prevede importante „lucrări de artă”, între care 19 viaducte și 16 poduri cu o lungime totală de aproximativ 4 kilometri, precum și 10 kilometri de tuneluri cu galerie dublă (sau aproximativ 20 de kilometri de tunel în fir simplu), „reprezentând una dintre provocările ingineresti cele mai complexe”. Totodată, în proiectul autostrăzii, sunt incluse trei noduri rutiere, drumurile de acces la autostradă, precum și asigurarea continuității drumurilor existente, pe care autostrada le-ar putea întrerupe, relocarea variatei rețele de utilități pe care autostrada o afectează, lucrări hidrotehnice și de atenuare a impactului asupra mediului.

Ștefan Etveș