-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:04
No menu items!

Autostopul, interzis prin lege (proiect)

spot_img

autostop

Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență prin care vrea să interzică autostopul pe motiv că este “o practică ilicită, cu efecte semnificative asupra transportului local și cel județean”.

Potrivit proiectului, persoanele fizice sau cele juridice nu vor mai putea realiza transport public de persoane cu un autoturism dacă nu respectă prevederilor Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

Inițiatorii proiectului actului normativ motivează noile reglementări și urgența acestora prin faptul că legislaţia în vigoare nu prevede dispoziţii pentru sancționarea respectivelor fapte care să descurajeze aceste practici ilicite în activitătile de transport rutier de persoane.

“[…] ținând seama de faptul că menţinerea acestei stări de fapt prin perpetuarea practicilor ilicite afectează profund activitatea întreprinderilor autorizate şi mediul concurenţial, având un impact negativ inclusiv asupra bugetului de stat prin diminuarea veniturilor încasate ca urmare a neplăţii taxelor şi impozitelor aferente activităţilor de transport rutier de persoane neautorizate desfăşurate de către persoane fizice şi juridice;

Situaţia actuală reclamă o intervenţie imediată pentru:

– întărirea şi perfecţionarea instrumentelor legale de combatere a activităţilor de transport rutier de persoane neautorizate, inclusiv prin stabilirea unei sancțiuni contravenţionale având un puternic caracter disuasiv, de natură a face intervenţia organelor abilitate mai eficientă;
– eliminarea acelor practici în transportul rutier de persoane prin utilizarea autoturismelor, care afectează siguranţa circulaţiei rutiere;
– garantarea unui mediu concurenţial corect pe piaţa transportului rutier de persoane”.

Potrivit proiectului de OUG pentru modificarea articolului 55 din Legea 38/ 2013, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei „efectuarea de transport public de persoane cu autoturism de către persoanele fizice sau juridice fără respectarea prevederilor art. 7 (din Legea 38/2013)”. Articolul 7 al aceluiași proiect de act normativ prevede că „transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se poate executa numai de transportatori autorizaţi”.

D.M.