1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:27
No menu items!

AUSTRIA A CÂŞTIGAT FINALA EUROVISION 2014. Pe ce loc s-a clasat România

spot_img

aap_conchita_wurst_eurovision-x80f5rmef51cq3me4i2_fct582x439x20_t460

Conchita Wurst din Austria a câștigat competiţia Eurovision 2014. Paula Seling şi Ovi, reprezentanţii României s-au clasat pe locul 12 cu 72 de puncte în finala care a avut loc sâmbătă seară, la B&W Hallerna din Copenhaga.

Pe locul al doilea s-a clasat Olanda, cu 238 de puncte, iar pe locul al treilea Suedia, cu 218 puncte.

Eurovision Song Contest 2014 s-a desfăşurat în Copenhaga după ce ediţia de anul trecut a concursului a fost câştigată de Emmelie de Forest, reprezentanta Danemarcei, cu piesa „Only Teardrops”.

Denumită de presa din țara sa „Regina Austriei”, Conchita Wurst a obținut 290 de puncte din toată lumea cu melodia „Rise Like a Phoenix”. Conchita este un personaj interpretat de un actor austriac și este o divă cu barbă care a fost votată pe primul loc de către presa acreditată la Eurovision și a intrat cu șansa a doua în concurs, după Suedia, potrivit caselor de pariuri.

Reprezentanţii României, Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu (Ovi), au concurat în finala Eurovision Song Contest 2014 cu piesa „Miracle”, compusă de Ovi, Phillip Halloun, Victor Forberg Skogberg şi Frida Amundsen și au obţinut un total de 72 de puncte clasându-se pe locul 12

37 de ţări au participat la ediţia din acest an a Eurovision. Dintre acestea, în finala de sâmbătă au concurat 26 de ţări: Ucraina, Belarus, Azerbaidjan, Islanda, Norvegia, România, Armenia, Muntenegru, Polonia, Grecia, Austria, Germania, Suedia, Franţa, Rusia, Italia, Slovenia, Finlanda, Spania, Elveţia, Ungaria, Malta, Danemarca, Olanda, San Marino şi Marea Britanie.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa.

C.A.