-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:29
No menu items!

Austria și-a întărit frontierele estice

spot_img

Austria a întărit controalele la frontierele estice, din cursul serii de duminică, măsura fiind decisă în urma descoperirii, joi, a 71 de refugiați morți într-un camion abandonat pe o autostradă din estul țării, transmite Reuters.

„Vom întreprinde controale pe o perioadă nedeterminată de timp la toate trecerile de frontieră importante din zona de est, verificând toate autovehiculele care ar putea avea ascunzători pentru oameni”, a declarat ministrul de interne Johanna Mikl-Leitner la postul de radio ORF. 

Primele astfel de puncte de control întărit au început să funcționeze în landul Burgenland duminică, în jurul orei 20:00. 

Instituirea acestor puncte de control a fost convenită cu autoritățile din Ungaria, Slovacia și landul german Bavaria, au precizat autoritățile austriece, conform site-ului televiziunii publice. 

Din cauza acestor controale, luni dimineață, pe autostrada M1, ce face legătura între Ungaria cu Austria, se formase o coadă pe o distanță de 20 km, după cum relatează MTI, preluată de Reuters. Un blocaj s-a creat de asemenea pe o șosea secundară spre Austria, a indicat compania națională de drumuri Magyar Kozut. 

În ultimele zile, poliția ungară a reținut 8.792 de imigranți, majoritatea intrați pe la granița cu Serbia, menționează Reuters. 

Emanuel Stan