1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:06
No menu items!

Australia a respins informaţiile privind posibile fragmente ale zborului MH370 depistate în golful Bengal

spot_img

malaysia semnale acustice

Australia a respins, miercuri, afirmaţiile unei companii de exploatare marină, potrivit căreia obiecte depistate în golful Bengal ar putea aparţine avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines, informează AFP.

Compania GeoResonance, citată de presa malaeziană şi de postul de televiziune australian Seven, afirmă că a reperat posibile fragmente ale avionului la 5.000 de kilometri de zona actuală de căutare.

Ministrul malaysian al Transporturilor, Hishammuddin Hussein, a anunţat marți că va verifica informaţia, dar centrul de coordonare a căutărilor internaţionale, instalat în Australia, a respins această ipoteză.

„Localizarea MH370 sugerată de informaţiile GeoResonance nu se află în zona de căutare”, a declarat pentru AFP un oficial din cadrul centrului.

Avionul Malaysia Airlines a dispărut la 8 martie, în timp ce se deplasa pe ruta Kuala Lumpur – Beijing, cu 239 de persoane la bord, dintre care o treime chinezi.

Pornind de la calculele privind viteza şi consumul de carburant, coroborate cu datele din satelit, anchetatorii cred că avionul a deviat de la planul de zbor şi s-a scufundat la sud de Oceanul Indian, în largul coastelor de vest ale Australiei.

Căutările aeriene au fost oprite, şansele de a găsi fragmente la suprafaţă fiind considerate aproape nule, iar operaţiunile se concentrează de acum pe fundul oceanului, într-un perimetru de circa 56.000 de kilometri pătraţi.

GeoResonance afirmă că a identificat, prin observaţii satelitare şi aeriene, elemente pe fundul golfului Bengal conforme unor piese de aeronavă.

„Am izolat elemente chimice şi obiecte care intră în componenţa unui Boeing 777 (…) precum aluminiu, titan, cupru, aliaje de oţel şi alte materiale”, a declarat pentru Seven un reprezentant al companiei, Pavel Kursa.

C.A.