-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:45
No menu items!

AUR îl somează pe Sorin Cîmpeanu: Pragul de vaccinare pentru deschiderea școlilor e imoral

spot_img

Alianța pentru Unirea Românilor consideră impunerea cotei de 60% cadre didactice vaccinate ca fiind discriminatorie și afectează în special mediul rural, unde elevilor oricum li s-a încălcat dreptul constituțional la învățământ în ultimii doi ani, din cauza lipsei de acces la tehnologie.

„AUR consideră impunerea cotei de 60% cadre didactice vaccinate ca fiind discriminatorie şi care afectează în special mediul rural, unde elevilor oricum li s-a încălcat dreptul constituţional la învăţământ în ultimii doi ani, din cauza lipsei de acces la tehnologie. Informaţiile culese de AUR de la sindicatele cadrelor didactice arată ca majoritatea şcolilor care vor rămâne închise sunt în mediul rural. În acest context, AUR cere de urgenţă Ministerului Educaţiei să revină asupra deciziei impuse de Raed Arafat”, precizează reprezentanţi AUR, luni, într-un comunicat.

În opinia senatorului Claudiu Târziu, copreşedinte al AUR, condiţionarea redeschiderii fizice a şcolilor de statutul vaccinal al personalului unităţilor de învăţământ este „şi profund imorală, autorităţile încercând să transfere vina pentru incompetenţa şi nesocotinţa lor către cele mai vulnerabile categorii profesionale, învrăjbind profesorii cu părinţii şi sporind tensiunea socială aflată oricum la cote ample”.

                                                                                                                    Adina Silav