-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:56
No menu items!

AUR e umăr la umăr cu PNL, dar după PSD. Ce arată ultimele sondaje politice

spot_img

PSD ar fi pe primul loc în sondaje, cu 30,2% din voturi, apoi PNL cu 20,1%, iar AUR este foarte aproape, cu 19,5%. Partidul Dianei Şoşoacă, S.O.S., ar trece de pragul de 5% necesar intrării în Parlament, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare, relevă datele celui mai recent sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.

Procentele nu sunt cu mult diferite de ultimele sondaje, toate partidele din top 3 fiind în creștere.

Pe locul patru, la mare distanță de primele clasate, USR , este cotat cu 11,9% dintre voturile românilor, în timp ce SOS, partidul Dianei Şoşoacă, care a crescut în ultimele luni, ar trece pragul parlamentar, cu 5,2% dintre opţiunile de vot. UDMR este și el aproape de acest prag, cu 4,9% din voturi.

La coada clasamentului, Pro România cu 2%, Partidul Verde ar obține 1,9% din voturi,1,3% pentru PMP, 0,7% pentru PUSL, 0,6% pentru Forţa Dreptei şi 0,3% pentru REPER.

1,3% dintre respondenţi îşi exprimă preferinţa pentru alt partid.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese în perioada 20 – 27 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.