-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:53
No menu items!

AUR a aflat cifrele jafului din pandemie

spot_img

Deputatul AUR Dan Tanasă, a anunțat, miercuri, la Parlament, primele cifre cu privire la „jaful care a avut loc în timpul pandemiei”.

El a făcut publică informarea primită din partea Curţii de Conturi a României cu privire la „Auditul financiar asupra controlului anual de execuţie a bugetului de stat pentru anul 2021” referitor la obiectivul specific „Modul de fundamentare, contractare, derulare a vaccinurilor asociate pandemiei SARS-CoV-2, precum şi utilizarea acestora”, document din care au rezultat nereguli de peste 100 de milioane de euro, adică peste 533 milioane de lei.

„Raportul Curţii de Conturi avansează o primă cifră cu privire la neregulile din timpul pandemiei, la neregulile constatate cu ocazia achiziţiei şi derulării programului de vaccinare în România. Curtea de Conturi avansează cifra de peste 100 de milioane de euro, în lei peste 533 de milioane de lei. E cifra pe care Curtea de Conturi o avansează cu privire la neregulile constatate la modul în care s-a desfăşurat programul de achiziţionare şi de utilizare a vaccinurilor în România. Iată o cifra şocantă, o prima cifra care vorbeşte de jaful care a avut loc în timpul pandemiei”, a afirmat deputatul Dan Tanasă.

Purtătorul de cuvânt al AUR a cerut Ministerului Public să nu mai fie un simplu spectator la acest jaf şi să acţioneze în consecinţă.

De asemenea, deputatul AUR a solicitat Ministerului Sănătăţii şi Guvernului României să iasă public pentru a explica cum este posibil ca în actele contabile să existe o neconcordanţă de peste 100 de milioane de euro, aşa cum rezultă din datele Curţii de Conturi.

„Este o cifră care ar fi trebuit să ridice din scaune procurori, care ar fi trebuit să transforme Ministerul Public din simplu spectator într-un actor, o cifră care ar fi trebuit comunicată şi explicată de Guvernul României. Iată că, deşi acest audit financiar s-a desfăşurat în urmă cu 3 luni, până în acest moment în spaţiul public nu a apărut nicio informaţie”, a subliniat deputatul AUR.

                                                                                                                 Adina Silav