4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 18:30
No menu items!

Audieri la DNA Ploiești. În dosar ar fi implicați deputatul Mircea Roșca și șeful PNL Azuga

spot_img

Investigațiile vizează infracțiuni de trafic de influență

DNA_Sediu_SZ (3)

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Ploiești fac audieri marți într-o cauză de trafic de influență în care sunt implicați deputatul liberal Mircea Roșca și Gabriel Popescu, președinte PNL Azuga, au declarat surse judiciare citate de AGERPRES.

Aceleași surse susțin că cei doi ar fi promis unui patron al unei firme din Comarnic, de la care au pretins 20.000 euro, că vor exercita influență asupra funcționarilor primăriei Azuga pentru ca acesta să dobândească terenuri în această localitate.

Procurorii ar fi constatat că Mircea Roșca, în calitate de vicepreședinte PNL Prahova, în 2011, ar fi pretins de la administratorul unei firme din Comarnic 20.000 euro pentru a-și exercita influența asupra președintelui din acea perioadă PNL Azuga, Gabriel Popescu, și asupra celorlalți membri ai Consiliului Local, în vederea înlesnirii dobândirii unor terenuri pe raza localității.

Sursele citate au menționat că 5.000 euro ar fi primit efectiv Roșca- prin intermediul lui Gabriel Popescu, iar 11.000 euro au fost folosiți în interesul formațiunii politice pe care o conducea de la nivel județean.

De asemenea, tot prin intermediul lui Popescu, suma de 4.000 euro ar fi fost dată în 2011 secretarului primăriei Azuga – Diana Dumbrava, care era și președinte al comisiilor de licitație publică deschisă cu strigare pentru vânzarea a două suprafețe de teren, pentru îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu și care vizau desfășurarea propriu-zisă a procedurii de achiziție și desemnarea câștigătoare a aceleiași firme din Comarnic.

DNA verifică și faptul că reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Ploiești, în calitate de autoritate contractantă, în perioada decembrie 2012 – iulie 2013, au încheiat cu o firma din Comarnic, în calitate de furnizor, 5 contracte de achiziții produse alimentare necesare blocului alimentar al spitalului (carne de pasăre, legume în conservă și/sau la cutie, orez, zahăr, etc.) prin negociere directă, fără anunț de participare, motivându-se situația de extremă urgență survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute, fără ca, în realitate, să existe o astfel de situație, valoarea fiind de peste 441.000 lei.

Sursele subliniază că aceste contracte ar fi fost încheiate la intervenția lui Roșca, deoarece firma beneficiară era a vărului său, Adrian Rotila.