2.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 21:34
No menu items!

Audierea medicilor legişti: Acuzaţii grave din partea avocaţilor familiilor Măceşanu şi Melencu

spot_img

Acuzaţii incendiare după audierea medicilor legişti care au realizat expertizele în cazul Caracal.

Conform avocatului Tonel Pop, experții INML au spus că toate probele din butoi au fost puse laolaltă, iar ADN -ul a fost extras doar dintr-o probă.

Cu alte cuvinte, deși anchetatorii au găsit mai mulți dinți, INML ar fi extras ADN dintr-un singur dinte, dar a încadrat toate probele ca aparținând Alexandrei.

„S-a luat, de exemplu cazul Alexandrei, acolo s-ar fi gasit ADN. Au luat toate fragmentele osoase, aşa cum spuneam, dinţii, i-au pus într-un recipient şi analiza a fost făcutăl a comun. Aici a fost o mare manipulare. Ei nu aveau de ce sa puna toti dintii la un loc pentru că nu ştiau că este acelasi cadavru şi ca atare trebuie fiecare dinte analizat separat”, a declarat avocatul Tonel Pop

La rândul său, avocatul familiei Alexandrei Măceșanu, Aurel Moldovan, a spus că a cerut ca INML să spună dacă, pe baza fragmentelor osoase găsite, se poate reconstitui arderea cadavrului sau scheletul uman.

”Eu am solicitat așa: să ne spună INML dacă se poate efectua, pe baza fragmentelor osoase găsite în curtea inculpatului Dincă Gheorghe, reconstituirea arderii cadavrului în condițiile descrise de acesta, să se precizeze la ce temperatură a fost ars corpul victimei. Este foarte important să ne precizeze dacă în butoi s-a găsit grăsime umană, dacă atât fragmentele osoase cât și dinții pot fi contaminați prin ardere cu ADN extern, adică se putea planta (…) aceste întrebări pertinente conduc spre ipoteza plantării, de aceea nu s-a dorit din punctul meu de vedere să se facă o nouă expertiză sau să se completeze cele două rapoarte”, a spus Moldovan.

Experții de la INML au fost audiați la sediul IGPR, după ce familia Alexandrei Măceșanu i-a reclamat pentru că probele nu ar fi fost analizate corect. Parchetul General a deschis un dosar pentru favorizarea inculpatului Dincă, imediat după plângerea depusă de familia Măceșanu.