-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:39
No menu items!

Au reușit să înșele zeci de comercianți pretinzând că sunt inspectori OPC

spot_img

Au reușit să înșele zeci de comercianți pretinzând că sunt inspectori OPC

Mascații bucureșteni au ridicat, marți dimineață, 25 de persoane care susțineau că sunt inspectori ai Oficiului pentru Protecția Consumatorului. Pe baza unor legitimații false, presupușii inspectori făceau controale la diferite firme, cerând apoi mită pentru a nu împărți amenzi.

Pentru prinderea falșilor inspectori, polițiștii bucureșteni au făcut,  marți dimineață, 29 de percheziții la imobilele deținute de suspecți. În total, 28 de persoane au fost conduse pentru audieri la sediul Poliției Capitalei.

“Activitatea infracţională a constat, în principal, în inducerea în eroare a agenţilor economici de către învinuiţi, care îşi atribuiau falsa calitate de angajaţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului. În contextul efectuării unor controale şi sub pretextul identificării unor presupuse nereguli, învinuiţii solicitau acestora sume de bani sau produse.”

Cei 25 de falși inspectori au fost puși sub urmărire penală încă de la începutul lunii mai a acestui an. Pe numele lor procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București au deschis deja dosare penale pentru acuzațiile de înșelăciune și uzurpare de calități oficiale.

Pentru acțiunea de marți dimineață, suportul informativ a fost asigurat cu sprijinul Departamentului de Informații și Protecție Internă.

 

Gabriela Ghitcuță