Șoferul – un tânăr de 19 ani – băuse înainte de a urca la volan
Doi tineri în vârstă de 20 şi, respectiv, 24 de ani au murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Pesac (județul Timiș) după ce şoferul unui autoturism care participa la curse ilegale a pierdut controlul volanului şi i-a lovit pe cei doi băieți aflați pe marginea drumului.
Un tânăr de 19 ani care a condus un autoturism pe DJ 692 în localitatea Pesac, în direcţia localităţii Lovrin, la kilometrul 45 a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare acroşând doi pietoni care se aflau pe carosabil, după care a ieşit în afara părţii carosabile şi a intrat în coliziune cu trei autovehicule parcate. În urma accidentului, cei doi tineri de 20 şi 24 de ani care se aflau pe carosabil au decedat.
Mirela Drăghicioiu
purtător de cuvânt, Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș
Poliţiştii au arătat că tânărul de 19 ani participa la curse ilegale, la volanul unui autoturism BMW, după ce a fost la un majorat unde a consumat alcool. De altfel, şi celălalt şofer, cu care tânărul de 19 ani se întrecea, conducea tot un autoturism BMW şi consumase alcool.
În urma testărilor cu aparatul etilotest, în cazul tânărului de 19 ani rezultatul a fost de 0,70 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat (aproximativ 1,4 la mie în sânge – n.r.).În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi participarea în calitate de conducător auto la întreceri neautorizate.
Mirela Drăghicioiu
purtător de cuvânt, Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș
R.D.