1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 19:52
No menu items!

Au crescut amenzile rutiere

spot_img

Amenzile pentru încălcarea regulilor de circulaţie se majorează de duminică. Motivul: punctual-amendă creşte de la 105 de lei la 125 de lei, odată cu salariul minim brut pe economie care urcă de la 1.050 de lei la 1.250 de lei.

De duminică, 1 mai, salariul minim brut pe economie va urca de la 1.050 de lei la 1.250 de lei, transmite Mediafax. Potrivit legii, un punct-amendă pentru încălcarea regulilor de circulaţie reprezintă 10% din valoarea  salariului minim, ajungând astfel, începând de duminică, la 125 de lei, faţă de 105 lei cât este în prezent.

Prin această creştere, cea mai mică amendă va fi de 250 de lei, faţă de 210 cât este acum, iar cea mai ridicată amendă va ajunge la 12.500 de lei.

Astfel, şoferii care depăşesc cu peste 10 kilometri/oră viteza legală, amenda reprezintă echivalentul a trei puncte. De duminică, sancţiunea va creşte de la 315 lei la 375 de lei. Pentru conducătorii auto care sunt prinşi fără centura de siguranţă, amenda va creşte tot la 375 de lei, faţă de 315 lei acum. În cazul şoferilor prinşi că au consumat băuturi alcoolice, amenda va putea ajunge chiar şi la 2.500 de lei.

R.D.