Meteorologii au emis sâmbătă o atenționare de vânt puternic pentru Muntenia, Moldova și Dobrogea, valabilă până luni seară.
Astfel, de duminică, ora 10.00 până luni la ora 18.00, în jumătatea de est a Munteniei, în sudul şi centrul Moldovei şi în Dobrogea, precum şi la munte vântul va avea intensificări temporare, cu viteze ce vor depăşi 50 – 60 km/h.
În zona înaltă a Carpaţilor Orientali şi Meridionali rafalele vor fi de peste 70 – 80 km/h, informează Administrația Națională de Meteorologie.
Unele intensificări ale vântului se vor semnala şi în restul teritoriului, dar cu viteze mai reduse şi pentru intervale scurte de timp.
A.V.