-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:18
No menu items!

ATENTATELE DIN 11 SEPTEMBRIE: Mii de salvatori au cancer

spot_img

Peste 2.500 dintre cei care au intervenit în Ground Zero, locul unde s-au prăbuşit, pe 11 septembrie 2001, turnurile gemene World Trade Center din New York, sunt bolnavi de cancer

salvatori

Peste 2.500 dintre angajaţii care au lucrat în Ground Zero, locul unde s-au prăbuşit turnurile gemene World Trade Center din New York, sunt bolnavi de cancer, iar un număr foarte mare dintre ei cer despăgubiri pentru această boală, relatează New York Post.

Numărul bolnavilor s-a dublat faţă de anul trecut, când publicaţia a identificat 1.140 de cazuri de cancer.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a identificat 1.655 de repondenţi bolnavi de cancer din totalul de 37.000 de membri ai echipelor de salvare (poliţişti, angajaţi din domeniul sanitar şi alţi muncitori din oraş) intervievaţi. Dacă se adaugă pompierii şi persoanele specializate în acordarea primului-ajutor, numărul total al oamenilor care au lucrat în Ground Zero şi care sunt bolnavi de cancer ajunge la 2.518 de persoane. Doar Departamentul de Pompieri din New York a raportat 863 de membri care suferă de această boală, în urma tratamentelor administrate după prăbuşirea turnurilor gemene, din 11 septembrie 2001.

Un căpitan din Departamentul de Pompieri din New York, ieşit în prezent la pensie, care a lucrat în Ground Zero, a primit o despăgubire de 1,5 milioane de dolari pentru cancer pancreatic care nu poate fi operat.

Bolnavii care beneficiază de despăgubiri din partea Fondului de Despăgubire a Victimelor primesc 10% pe loc, iar restul de 90% trebuie viraţi până în 2016.

Până pe 30 iunie 2014, Fondul de Despăgubire a Victimelor a primit 1.145 de solicitări, potrivit datelor publicate de New York Post. Dintre aceste, 881 de solicitări au fost calificate drept eligibile, în timp ce restul de 264 vor fi analizate. Majoritatea solicitărilor vin din partea muncitorilor care s-au îmbolnăvit în urma tragediei din septembrie 2001.

Până în prezent, 115 bolnavi de cancer au fost despăgubiţi cu 50,5 milioane de dolari, sumele individuale fiind cuprinse între 400.000 de dolari şi 4,1 milioane de dolari.

Reprezentanții OMS au explicat că majoritatea persoanelor din echipele de salvare din septembrie 2001 au fost mai predispuse îmbolnăvirii de cancer (de prostată, tiroidă sau leucemie) faţă de restul populaţiei.

R.D.