-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:59
No menu items!

Atenție! Se fac popriri de conturi în numele ANAF. Ce trebuie să facă cei aflați în această situație!

spot_img

Atenție! Se fac popriri de conturi în numele ANAF. Ce trebuie să facă cei aflați în această situație!

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a transmis, miercuri, o atenționare cu privire la faptul că s-au primit sesizări cu privire la instituirea unor popriri pe conturi bancare de la alte adrese decât cea a Fiscului, dar în numele instituției.

”Vă facem cunoscut faptul că, în 19 iunie, Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București a primit numeroase sesizări cu privire la instituirea unor popriri asupra disponibilităților bănești pe care anumite societăți le au în conturile deschise la unitățile bancare”, a transmis ANAF.

Din verificările efectuate a rezultat că aceste adrese de înființare a popririlor, de care Fiscul a luat cunoștință până la această oră, nu respectă modelul stabilit prin ordine ale Ministerului Finanțelor Publice și ale ANAF.

Aceste adrese sunt caracterizate prin următoarele elemente comune: sunt aferente dosarului de executare M4457811, numărul documentului (adresa de înființare a popririi) este 3449/10.06.2013 iar beneficiarul sumelor rezultate prin poprire este Trezoreria Sector 1.

”Îi atenționăm pe cei care se regăsesc în situația descrisă (atât societăți comerciale, cât și unități bancare) să solicite, în regim de urgență, verificarea autenticității adreselor de înființare a popririlor asupra disponibilităților bănești, în vederea respectării procedurilor prevăzute de Codul fiscal”, a transmis ANAF.

Fiscul a informat, în mod operativ, și Asociația Română a Băncilor.

Cosmina Croitoru