-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:24
No menu items!

Atacatorii din Moscova ar fi fost drogați. O substanţă psihotropă ce schimbă percepţia realităţii şi „reduce frica” găsită în sânge lor

spot_img

Cei patru principali suspecţi arestaţi după atacul terorist de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care au executat împuşcăturile în masă – susțin autoritățile ruse.

„Urmează ca experţii să stabilească ce fel de droguri sau substanţe psihotrope au consumat ei”, a comunicat TASS, citând anchetatori care se ocupă de caz, potrivit Agerpres.

Celor patru atacatori, Şamsutdin Fariduni, Dalerdjon Mirzoiev, Raciabalizod Saidakrami şi Muhammadsobir Faizov, li s-au prelevat probe de sânge, în care a fost depistată o substanţă psihotropă ce schimbă percepţia realităţii şi „reduce frica”.
Astfel, suspecţii de comiterea atacului s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor nu numai în ziua atacului propriu-zis, ci şi înainte.

Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat atacul de vinerea trecută, soldat cu peste 140 de morţi şi 360 de răniţi.

Comitetul de Anchetă rus a mai spus că suspecţilor le-au fost confiscate dispozitive tehnice, ceea ce ar putea fi telefoane mobile. O analiză a datelor sustrase din acestea ar indica o legătură a presupuşilor autori ai atacului cu „naţionalişti ucraineni”, de la care ar fi primit bani, conform aceluiaşi Comitet de Anchetă.

Oficiali ruşi, inclusiv preşedintele Vladimir Putin, au sugerat în repetate rânduri că Ucraina ar fi putut fi implicată în atac, acuzaţii pe care Kievul le-a respins cu vehemenţă.

D.Constantin