-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:35
No menu items!

Atac pe o stradă din Iaşi. Tată și fiu, bătuţi şi tăiaţi cu o macetă de un grup în faţa unui bloc

spot_img

Un tată şi fiul lui au fost bătuți cu pumnii, picioarele şi tăiaţi cu o măcetă, în faţa unui bloc din Iaşi. Cei doi ar fi fost atacaţi spontan de un grup de persoane.

Cei doi bărbaţi s-ar fi întors acasă de Crăciun din străinătate.  Cel mai grav este tatăl, care a suferit un traumatism cranio cerebral cu pierdea cunoștinței, un traumatism toraco-abdominal după ce a fost lovit cu pumnii și picioarele și mai multe plăgi tăiate: la față, la nas și la mâini. A fost transferat după evaluare la Spitalul de Neurochirurgie.

„Bărbatul de 23 de ani a suferit o plagă tăiată la nivelul antebrațului și o fractură închisă la mâna stângă. A plecat la domiciliu”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.

„În seara zilei de 25.12.2023, în jurul orei 20.20, Secția 5 Poliție Iasi a fost sesizată prin apel 112 de un bărbat, cu privire la faptul că tatăl său ar fi fost agresat fizic. Polițistii deplasați la fața locului au stabilit faptul că în jurul orei 20.15, între mai multe persoane aflate pe strada Radu Vodă din municipiul Iași, pe fondul consumului de băuturi alcoolice a izbucnit un conflict spontan, cei în cauză lovindu-se reciproc cu pumnii și un obiect contondent”, a informat poliția.

Toate persoanele implicate în incident au fost identificate și sancționate conform Legii 61/1991 pentru provocare de scandal. 

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment urmând a se dispune măsuri legale.

D.Constantin