Un atentat cu bombă a vizat trupele străine din cadrul misiunii NATO în Afganistan, potrivit France Presse
Un purtător de cuvânt al Alianței Nord-Atlantice a declarat că o explozie s-a produs în partea de sud-est a capitalei afgane. Oficialul nu a precizat dacă atentatul s-a soldat cu morți sau răniți.
Agenția de presă Reuters menționează că acesta este al doilea atac la Kabul, în decurs de o săptămână, care vizează un convoi al trupelor străine.