7.8 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 20:23
No menu items!

Atac al rebelilor asupra aeroportului internațional din Kabul. Cei şapte atacatori ucişi

spot_img

Atac al rebelilor asupra aeroportului internațional din Kabul. Cei şapte atacatori ucişi

Mai mulţi insurgenţi au atacat aeroportul internaţional din Kabul, soldându-se cu moartea celor şapte atacatori, a anunţat poliţia afgană, care precizează că nu are informaţii privind eventuale victime civile sau în rândul forţelor de securitate însărcinate cu oprirea asaltului rebel, relatează AFP. Tinţa a fost zona militară a complexului, unde sunt mai multe baze ale ţărilor NATO.

Atacul a fost declanșat înainte de răsărit, la scurt timp după rugăciunea musulmană de dimineaţă. Insurgenţii au ocupat două clădiri din apropierea aeroportului, de unde au deschis focul cu arme automate şi aruncătoare de grenade. Atacul a fost revendicat de talibani, care se luptă de zece ani cu guvernul din Kabul şi aliaţii acestuia din NATO.

„Au fost şapte atacatori – doi (kamikaze) care au declanşat bombele aflate asupra lor şi alţi cinci care au fost ucişi în lupte”, a precizat şeful poliţiei din capitala afgană, Mohammad Ayoub Salangi.

Toate zborurile au fost anulate, iar avioanele care ar fi trebuit să aterizeze la Kabul au fost deviate. O maşină-capcană găsită lângă gardul aeroportului, a fost detonată în siguranţă. Mai multe ambasade din zona diplomatică a oraşului au fost închise.

C.I.