4.7 C
București
marți, 5 noiembrie 2024 - 23:12
No menu items!

Aspazia Cojocaru, înlocuită la Curtea Constituțională până pe 30 martie

spot_img
Aspazia Cojocaru, înlocuită la Curtea Constituțională până pe 30 martie
foto: cotidianul.ro

Conducerea Camerei Deputaţilor a decis, luni, ca plenul să numească până pe 30 martie un nou judecător la Curtea Constituţională în locul Aspaziei Cojocaru al cărei mandat se încheie pe 8 iunie, a anunţat secretarul Camerei Deputaților, Niculae Mircovici.

Mircovici a precizat, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei, că preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a trimis o scrisoare privind încetarea mandatului Aspaziei Cojocaru, numită la Curte la propunerea Camerei Deputaţilor.

El a spus că Biroul Permanent a luat în discuţie şi celelalte cazuri de încetare a mandatului, respectiv ale lui Ion Predescu, numit la propunerea Senatului, şi Acsinte Gaspar, numit la propunerea Preşedinţiei.

„S-a decis ca în perioada 18-21 martie, fiecare grup parlamentar să facă propuneri la Comisia juridică, între 21-25 martie să aibă loc audieri şi raport, astfel încât între 25-30 martie să fie pe ordinea de zi a plenului”, a adăugat Niculae Mircovici.

În scrisoarea preşedintelui Curţii se arată că, potrivit legii 47/1992, cu trei luni înainte de expirarea mandatului fiecărui judecător, preşedintele Curţii sesizează pe preşedintele Camerei Parlamentului care a numit judecătorul sau, după caz, pe preşedintele României, solicitându-i să numească un altul în locul lui, iar numirea trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor.

R.D.