6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:56
No menu items!

Asocierea Libro Events-Supercom „mătură” peste 150.000 de euro/lună la metrou

spot_img

Libro Events, o fostă firmă de catering, a încasat aproape 100.000 de euro, în ultimele patru luni, deși metroul a fost plin de deșeuri

Metrou_gunoi SZ (3)

Libro Events SRL, firmă care, până anul trecut, activa în domeniul bazelor sportive și catering, în ascociere cu Supercom, societatea de „casă” a Primăriei Sectorului 2, a reușit să câștige contractul pentru serviciile de curățenie de la Metrorex, valabil patru ani, în valoare de peste 150.000 de euro/lună.

După aproape 10 luni de contestații și alte neclarități, conducerea Metrotrex a bătut în cuie licitația pentru serviciile de salubrizare în staţiile şi depourile de metrou. Licitaţia a fost câștigată de asocierea Libro Events-Supercom. Durata acordului cadru semnat între Metrorex și Supercom este de 48 de luni începând cu data de 1 decembrie 2014, iar valoarea acordului-cadru este de aproximativ 31,1 milioane de lei, lei fără TVA. În ultimele patru luni, firma Libro Events a încasat aproximativ 20.000 de euro/lună pentru servicii de curățenie și colectare a deșeurilor. În prezent stațiile de metrou sunt pline de gunoaie, iar angajații firmei Libro Events nici măcar nu ridică deșeurile.

Metrou_gunoi SZ (2)

De asemenea, conducerea Metrorex a anunțat încheierea unui contract, pe o perioadă de 3 luni începând cu data de 1 octombrie, pentru serviciile de pază în staţiile, trenurile şi depourile de metrou. Serviciile de pază în staţiile, trenurile şi depourile de metrou sunt prestate de asocierea Nei Guard şi Grup Est Security. Pentru trei luni de pază, cele două firme împart aproximativ 3,5 milioane de lei încasați de la Metrorex.