4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:09
No menu items!

Asociația Băncilor: Comentariile din presă sunt extrem de periculoase

spot_img

Asociaţia Română a Băncilor (ARB) îşi exprimă îngrijorarea faţă de modul în care a fost prezentată opiniei publice evoluţia anchetei efectuate de DIICOT privind fraudele bancare şi consideră că aprecieri precum ”caracatiţa bancară” sunt forţate şi extrem de periculoase şi nu ar trebui formulate decât în baza unor probe indiscutabile, se spune într-un comunicat al ARB.

La începutul acestei luni Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a audiat o sută de persoane într-un caz de fraude bancare estimate inițial la 22 de milioane de euro, anchetatorii descinzând la locuinţele a 50 de suspecţi şi la sediile societăţilor acestora din Bucureşti, si din alte trei județe. Învinuiţii din acest dosar sunt acuzaţi că ar fi obţinut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri, in baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de către liderii grupării, dar și obţinerea sau încercarea de a obţine 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României prin utilizarea unor documente falsificate.

ARB, în calitate de asociaţie profesională a comunităţii bancare din România, subliniază că, în legătură cu acest caz, au fost făcute afirmaţii surprinzătoare cu caracter de certitudine la adresa unor reprezentanţi ai comunităţii bancare, în absenţa unei decizii a instanţei.

”Conform comunicatului de presă al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ancheta este în derulare, factorii implicaţi beneficiind de prezumţia de nevinovăţie”, subliniază ARB.

ARB a reacţionat în urma apariţiei în presă a unor formulări care fac referire la ”destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor” şi a unor acuzaţii, pe care le consideră nefondate, privind ”virusarea sistemului bancar în proporţie de 80%” considerând că asemenea afirmații lipsite de nuanțe culpabilizează întregul sistem bancar.

Asociaţia bancherilor arată că o companie obţine un credit bancar pe baza unui dosar de credit complex care cuprinde documente referitoare la situaţia legală şi financiară a firmei respective, afacerile derulate de aceasta, proiectul care va fi finanţat şi contractele comerciale.

”Referitor la acuzaţiile nefondate privind ‘virusarea sistemului bancar în proporţie de 80%’, menţionăm că orice raportare la indicatorii sistemului bancar prezintă un impact de 0,28% după numărul de sucursale din totalul de 5.688 unităţi bancare, la finele lunii iunie 2012, şi de 0,043% după ponderea creditelor potenţial afectate, din total credit neguvernamental, care se cifra, în luna septembrie 2012, la 51 miliarde de euro (valoarea totală a prejudiciului potenţial cauzat este estimată la suma de 22 milioane de euro, potrivit DIICOT)”,  se mai spune în comunicatul ARB.
Anterior, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, afirmase că presa dezinformează în legătură cu amploarea cercetărilor DIICOT și că nu ar fi implicat 80% ci poate 0,08% din sistemul bancar.