6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:00
No menu items!

Asociația Orașelor Germane vrea să oprească turismul social din România. Ce soluții propune

spot_img

Germania încearcă să umble la cauzele acestui fenomen

polizei-neu

Asociația Orașelor Germane a cerut măsuri suplimentare din partea României și Bulgariei pentru a opri fenomenul ”migrației sociale”, inclusiv prin accesarea de fonduri europene și prin îmbunătățirea condițiilor de trai din comunitățile locale, potrivit unui comunicat al Ambasadei Germaniei la București.

În ultimii ani, problema cetățenilor români care profită de libera circulație în interiorul UE pentru a se stabili în Germania și a cere ajutoare sociale a afectat relațiile bilaterale și s-a constituit într-o piedică pentru accesul în Spațiul Schengen.

O delegație a Asociației, cu reprezentanţi ai primăriilor din Gelsenkirchen, Hamburg, Jena şi Karlsruhe, a făcut săptămâna trecută o vizită în București. Aceștia au afirmat că se se implică pentru condiţii de viaţă mai bune pentru grupuri sociale vulnerabile din România şi că au în plan cooperări concrete cu oraşele din România.

”În prezent, 13 oraşe germane şi-au exprimat disponibilitatea de a colabora cu parteneri români. Asociaţia Oraşelor Germane păşeşte, prin intermediul acestui angajament, pe un drum bazat pe dialog şi parteneriat cu respectivele state membre ale Uniunii Europene cu privire la tematica migraţiei sărăciei. Asociaţia Oraşelor Germane se aşteaptă, la nivelul Uniunii Europene, la măsuri suplimentare în ţările de origine România şi Bulgaria, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă de acolo”, se arată în comunicatul citat.

Stephan Articus, directorul general executiv al Asociaţiei, a afirmat că fondurile europene oferă oportunităţi mai bune de educaţie şi de ocupare, precum şi condiţii mai bune de locuit în oraşele din România – elemente decisive pentru combaterea migraţiei sărăciei şi pentru a oferi cetăţenilor o perspectivă în ţara lor natală.

Asociația și-a arătat disponibilitatea de a acorda consiliere în faza de concepţie a proiectelor.

V.B.