-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:00
No menu items!

Asistente medicale obligate să nu se mai îmbrace provocator, pentru că se uită pacienții după ele

spot_img

Asistentele medicale de la secția de Chirurgie a Spitalului Judeţean Călăraşi au primit un mesaj pe un grup de WhatsApp de la șefa lor, să nu mai vină cu uniforme „mulate, provocatoare, fuste scurte, sau cu unghiile făcute”. Contactată de ziariștii de la Călărași Press, șefa asistentelor a declarat că totul „a pornit de la privirile pacienților”.

“Nu aşa am învăţat la şcoală, că trebuie să avem un echipament decent, nu excentric? Am constatat privirile bolnavilor, deci nu e normal ca o ţinută să nu fie regulamentară. Regulamentul nostru este fără unghii şi fără ojă, nu au ce să facă decât când sunt în concediu. (…) Chiar şeful de secţie mi-a semnalat, eu nu am vrut să reacţionez chiar imediat, cu toate că constatasem, dar asta e, fetele tinere vor să-şi arate… Nu sunt absurdă, chiar nu am vrut să mă iau din prima de ele, pentru că aveau impresia că am eu ceva cu tinereţea lor dar… Nu a pornit de la mine, a pornit de la privirile pacienţilor şi mi-a atras atenţia şeful de secţie şi a trebuit să iau măsuri şi să impun să se întoarcă la ţinuta regulamentară”, a declarat asistenta șefă Profira Stan pentru portalul CalarasiPress.