-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:55
No menu items!

Asiguratorii avertizează în privința plafonării poliţelor RCA: Pierderile industriei vor afecta capacitatea de despăgubire

spot_img

Patronatul Industriei Asigurărilor din România (PIAR) şi Federaţia Sindicatelor din Asigurări şi Bănci atrag atenţia asupra efectelor negative care vor fi generate de eventuala adoptare a proiectului de Hotărâre de Guvern care vizează o plafonare pe termen de 6 luni a tarifelor asigurărilor RCA. Organizaţiile spun că o astfel de măsura a fost instituită şi în cursul anilor 2016 – 2017, generând o destabilizare profundă a pieţei de asigurări, provocând pierderi uriaşe pentru investitorii din această piaţă şi declanşând procedura de infringement de cǎtre Uniunea Europeanǎ. 

”Partenerii de dialog social, Patronatul Industriei Asigurărilor din România – PIAR şi Federaţia Sindicatelor din Asigurări şi Bănci atrag atenţia asupra efectelor negative care vor fi generate de eventuala adoptare a proiectului de Hotărâre de Guvern care vizează o plafonare pe termen de 6 luni a tarifelor asigurărilor RCA. Este surprinzător cum această tema a fost readusă pe masa Guvernului, după ce această instituţie a emis pe 26 ianuarie 2022 un aviz negativ pentru un proiect legislativ similar (b536/2021, L38/2022, aflat la data prezentă în dezbaterea Senatului). O astfel de măsură ce a vizat plafonarea tarifelor asigurărilor RCA a fost instituită şi în cursul anilor 2016 – 2017, generând o destabilizare profundă a pieţei de asigurări, provocând pierderi uriaşe pentru investitorii din această piaţă şi declanşând procedura de infringement de către Uniunea Europeană”, arată organizaţiile.

Tarifele asigurării RCA sunt calculate pe baza unor date statistice obiective, în aşa fel încât să poată permite plata daunelor, a căror frecvenţ și severitate sunt, din păcate, foarte ridicate în România, cunoscându-se faptul că România este fruntaşă la numărul de decese din accidente rutiere.

”Aşa cum s-a întâmplat în trecut, pierderile pe care introducerea plafonării le va genera pentru piaţa de asigurări vor pune în dificultate capacitatea de despăgubire echitabilă a persoanelor prejudiciate şi asiguraţilor. Aşadar, pe lângă impactul finaciar evident, respectiv generarea de pierderi, vor fi impactate negativ şi aspecte ce ţin de stabilitatea sectorului de activitate şi a forţei de muncă, într-o piaţă a muncii foarte tensionată din cauza lipsei specialiştilor şi a costurilor în continuă creştere”, arată cele două formaţiuni.

Acestea consideră că o plafonare a tarifelor va transforma piaţa RCA din România într-o piaţă impredictibilă, destabilizată deja de falimentul succesiv al unor asigurători RCA de mari dimensiuni (cel mai recent fiind cel al City Insurance), în detrimentul angajaţilor din sector şi al persoanelor prejudiciate.

Ministerul Finanţelor a lansat, vineri, în dezbatere proiectul de Hotărâre care vizează limitarea temporară, pentru şase luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA.

                                                                                                                    Adina Silav