4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:06
No menu items!

ASF și RAR anunță trei proiecte, cu impact asupra tuturor autovehiculelor din România

spot_img

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi Registrul Auto Român (RAR) vor derula trei proiecte cu impact asupra celor 7,6 milioane de autovehicule din România, respectiv efectuarea inspecţiilor tehnice de siguranţă pentru vehiculele cu avarii ale sistemelor de siguranţă rutieră, constituirea corpului constatatorilor de daună independenţi şi un serviciu de informare rapidă, prin sms, a cumpărătorilor de autovehicule la mâna a doua, informează un comunicat al ASF.

Prim-vicepreşedintele ASF, Ovidiu Wlassopol, a avut joi o întâlnire cu George Adrian Dincă, directorul general al Registrului Auto Român, în cadrul căreia au fost agreate de către ambele părţi susţinerea în implementarea şi derularea a trei proiecte importante cu impact asupra tuturor autovehiculelor din România.

„Primul proiect se referă la efectuarea inspecţiilor tehnice de siguranţă pentru vehiculele cu avarii ale sistemelor de siguranţă rutieră. În Strategia pentru Siguranţa Rutieră, precum şi în Planul de implementare a acesteia, adoptate prin Hotărârea de Guvern nr. 755/2016, este prevăzută creşterea siguranţei rutiere prin îmbunătăţirea stării tehnice a parcului auto, iar una dintre măsuri presupune introducerea inspecţiei tehnice de siguranţă pentru repunerea în circulaţie a vehiculelor implicate în accidente rutiere majore”, se spune în comunicatul ASF.

Conform documentului, această măsură presupune ca unui autovehicul, ale cărui sisteme de securitate rutieră sunt grav avariate în urma unui accident, să i se suspende inspecţia tehnică periodică (ITP), urmând ca după efectuarea reparaţiei să i se efectueze o verificare a conformităţii stării tehnice. Dacă în urma acestei verificări, autovehiculul îndeplineşte cerinţele funcţionale şi dimensionale, inspecţia tehnică periodică (ITP) reintră în valabilitate. Această verificare va fi obligatorie doar pentru autovehiculele care au anumite tipuri de avarii ce pot pune în pericol siguranţa rutieră. Măsura va avea consecinţe asupra tuturor autovehiculelor.

Potrivit ASF, al doilea proiect se referă la constituirea corpului constatatorilor de daună independenţi. Acest proiect vine în completarea Normei RCA şi va presupune liberalizarea acestei meserii, asigurându-se condiţiile de independenţă, pregătire profesională şi răspundere a viitorilor constatatori de daună. În următoarele luni va începe dezbaterea pe acest subiect, urmând ca în trimestrul trei al acestui an proiectul să devină funcţional.

Al treilea proiect se referă la un serviciu care va fi pus la dispoziţie de către Registrul Auto Român, cu sprijinul ASF, pentru o informare rapidă, corectă şi transparentă a cumpărătorilor de autovehicule la mâna a doua. Practic, printr-un sms transmis către Registrul Auto Român, cumpărătorii pot afla date despre istoricul de kilometri ai unui autovehicul, eventuale deficienţe avute în timp ale acestuia, precum şi informaţii generale despre daunele înregistrate de către acel autovehicul.

ASF precizează că piaţa auto second hand din România a fost în ultimii ani subiectul unor dezbateri aprinse cu privire la falsificarea sau ascunderea unor informaţii relevante asupra uzurii sau stării tehnice a unui autovehicul. Autoritatea de Supraveghere Financiară, în limitele furnizării unor informaţii care se supun reglementărilor de protecţie a datelor, va sprijini acest proiect prin transmiterea de informaţii privind cazierul de daune al fiecărui autovehicul pentru care a fost deschis vreun dosar de daună.

„Şoferii din România, consumatori de produse de asigurări, trebuie sprijiniţi, informaţi şi protejaţi de către ASF şi RAR. Implementarea acestor proiecte ambiţioase devine din acest moment prioritatea numărul unu atât pentru sectorul de protecţie a consumatorilor din ASF, cât şi pentru Registrul Auto Român. Vom prezenta periodic buletine informative cu privire la stadiul de implementare a acestor proiecte. Avem încredere că împreună vom însănătoşi cele două pieţe conexe care trebuie să se adapteze nevoilor consumatorilor”, a spus Ovidiu Wlassopol, prim-vicepreşedinte ASF.

ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.