-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:48
No menu items!

ASF: Companiile care nu reduc RCA-ul pentru tineri se supun verificărilor și sancțiunilor

spot_img

Presiunile din piață au justificat eliminarea temporară a normei care a dus la creșterea prețurilor

auto asigurari

Autoritatea de Supraveghere Financiară va efectua, după modificarea normei RCA, controale la societățile de asigurări pentru a verifica modul de calcul al tarifelor la poliţele pentru tineri şi le va sancționa dacă va identifica abuzuri, a declarat marți vicepreşedintele ASF Mircea Ursache.

”Modificarea normei acum creează premise ca societățile de asigurări să reducă RCA-ul pentru tineri. Dacă n-o fac, corpul de control este pregătit și verificăm fiecare entitate de asigurări în parte”, a spus Ursache.

Întrebat dacă aceste firme riscă sancțiuni în cazul în care nu vor reduce prețurile, Ursache a spus: ”Dacă le găsim încadrarea pe o contravenție pentru nerespectarea normei, da”.

ASF a anunţat, pe 15 ianuarie, că a eliminat din legislaţie obligaţia asigurătorilor de a stabili tarife de primă pentru poliţele RCA astfel încât să acopere toate angajamentele ce decurg din încheierea contractelor pe această linie de business, iar această decizie ar putea avea ca efect reducerea preţului asigurării. Prin aplicarea acestei norme, companiile de asigurări au crescut prețurile până la 4.000 de lei pentru o asigurare de tip RCA pentru tineri de aproximativ 20 de ani (categoria cea mai riscantă), cu autoturisme de capacitate mică.

Ursache a explicat că această normă nu este greșită și că a fost suspendată temporar, din punctul său de vedere, dar suspendarea a intervenit ca urmare a presiunilor din piață. Din momentul reintroducerii acestei norme, ASF ar urma să controleze modul în care companiile justifică formarea acestor prețuri, pentru a nu se ajunge la astfel de anomalii.

”ASF nu a greşit când a adoptat vechea normă RCA. Prin obligativitatea ca preţul poliţelor RCA să acopere toate obligaţiile ce decurg din încheierea contractului, iar eventualele pierderi nu vor fi acoperite din alte forme de asigurare, s-a generat o presiune pe preţ, care a crescut. Pe de altă parte, sesizările privind preţul tarifelor RCA pe segmentul tinerilor erau atât de mari încât am fost nevoiţi să acceptăm modificarea normei RCA, pe o perioadă de timp în opinia mea”, a mai spus Ursache.