„Ascultă-a noastre plângeri, Regină peste îngeri..”(Eminescu) Intrarea în biserică a Maicii Domnului

Taina cea din veac ascunsă începe de astăzi să se descopere. În această alegere a Sfintei Fecioare de a fi mama cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos s-a arătat bunăvoinţa şi iubirea lui Dumnezeu pentru oameni.

Pe aceasta, văzând-o în descoperirea dumnezeiască înţeleptul Solomon, o salută prin cuvintele: „Cine este aceasta care se ivește cu zorile?” (Cântarea Cântărilor I, 14). „Cine-i aceasta… ce străluceşte ca zarea şi ca luna-i de frumoasă, ca soarele-i de lu­minoasă?… ” (Cântarea Cântărilor VI, 10).

Intrarea în biserică a dumnezeieştii Fecioare cea plină de har este îndoită: una văzută, cea de pe pământ, care s-a făcut în tem­plul din Ierusalim; alta nevăzută, aceea din Biserica triumfătoare, unde Sfânta Fecioară se află în fruntea cetelor Sfinţilor, a îngeri­lor şi Arhanghelilor, a Heruvimilor şi Serafimilor. Cea dintâi a umplut de slavă templul lui Solomon; cea de-a doua umple de sla­vă cerul, templul cel nefăcut de mână al lui Dumnezeu.

Sărbă­toarea de astăzi o cunoaştem sub numele de „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”. Se numeşte aşa pentru faptul că aceea care este mai înainte de naştere Fecioară şi după naştere Fecioară, în biserica cea Sfântă se aduce.

Era un obicei vechi la iudei ca pruncul cel întâi născut să se în­chine la Casa Domnului, la templul din Ierusalim. Bătrânii Ioa­chim şi Ana făgăduiră în taină înaintea Domnului că, de li se va dărui o odraslă, băiat sau fată, să fie încredinţată Domnului la templul din Ierusalim.

După naştere, prunca Maria a petrecut trei ani în liniştea casei părinteşti. In viaţa monotonă şi tristă a bătrânilor Ioachim şi Ana, Maria, răsărită ca un „crin între vâlcele” (Cântarea Cântărilor II, 1), aduse veselie şi speranţă. 

După trei ani, prunca Maria urma să părăsească liniştea netul­burată de griji a căminului părintesc, potrivit făgăduinţei făcute, spre a fi închinată templului din Ierusalim. La templul din Ierusalim, Maria fu încredinţată arhi­ereului Zaharia, ca prunca să vieţuiască în legea cea sfântă. Acest moment îl sărbătoreşte azi îndeosebi Biserica lui Hristos, intrarea în biserică a Sfintei Fecioare şi pregătirea ei din timp pentru putea deveni tabernacolul Dumnezeului celui viu, a Domnului Hristos.

În mijlocul aces­tor persoane consacrate templului a vieţuit şi Sfânta Fecioară sub supravegherea preoţilor, rugându-se neîncetat, citind Sfânta Scriptură şi lucrând cu mâinile în orele sale libere.

Către vârsta de 14-15 ani, după legea iudaică, fecioarele consa­crate puteau să părăsească templul şi să meargă în familiile cărora aparţineau, spre a se căsători, ca şi celelalte fecioare.

Sfânta Fecioară Maria însă, făcu cunoscut arhiereilor şi preoţi­lor că părinţii ei de la naştere au închinat-o lui Dumnezeu, iar acum, devenită mare, ea însăşi a făcut făgăduinţă lui Dumnezeu de a trăi toată viaţa în sfântă şi curată feciorie. Pentru păstrarea nevătămată a făgăduinţei sale, ea a fost logodită cu rudenia sa, bă­trânul şi dreptul Iosif, trecut de optzeci de ani, cunoscut pentru viața lui sfântă.

Dumnezeu a plăsmuit pe Sfânta Fecioară nu numai cu frumu­seţe trupească, ci mai ales a împodobit-o cu frumuseţea nepieri­toare a sufletului, curăţind-o de păcate şi pregătind-o din pruncie să fíe vas primitor al darurilor Sfântului Duh. I-a luminat mintea, pentru a o face capabilă să primească cunoştinţa adevărului; i-a încălzit simţirea cu focul dragostei dumnezeieşti; i-a aprins voinţa de dorirea şi săvârşirea binelui. Prin revărsarea harului şi puterii Sfântului Duh, Dumnezeu a pregătit-o treptat şi sufleteşte pentru a o face cel mai curat templu al Dumnezeului celui întrupat. De aceea şi pictorii se întrec în a zugrăvi chipul Sfintei Fecioare în trăsăturile cele mai frumoase, cele mai distinse, vrednice de Maica lui Dumnezeu.