3.8 C
București
vineri, 20 decembrie 2024 - 10:10
No menu items!

Asasinul Camil Mătase, care şi-a ucis soţia şi un copil în SUA, a plâns în faţa judecătorilor UPDATE

spot_img

Matase_SZ

  • UPDATE

Camil Mătase, arestat pentru că şi-a ucis soţia şi unul dintre cei doi fii în SUA, rămâne în detenţie, au decis, luni, magistrații Curții de Apel Bucureşti, care au respins recursul acestuia faţă de măsura preventivă.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.

Camil Mătase, arestat pentru că şi-a omorât soţia şi unul dintre cei doi fii în SUA, a plâns, luni, în faţa judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti şi le-a spus că regretă „enorm” ce a făcut.

Un complet de la Curtea de Apel Bucureşti a judecat luni contestaţia lui Camil Mătase în cazul deciziei de pe 21 noiembrie a Tribunalului Capitalei, prin care s-a dispus arestarea lui preventivă.

În timpul audierilor, Camil Mătase a recunoscut că şi-a împuşcat soţia şi unul dintre copii, a spus că regretă „enorm de mult” ce a făcut, apoi a izbucnit în plâns. Mătase a fost apărat de o avocată din oficiu, aceasta spunând în faţa instanţei că bărbatul ar putea fi eliberat pe motiv că nu s-a sustras de la cercetări.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti urmează să decidă dacă admit contestaţia lui Camil Mătase şi-l eliberează sau dacă acesta rămâne în arest.

Camil Mătase a fost arestat preventiv pe 21 noiembrie, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti. Judecătorul care a dispus arestarea lui Mătase a arătat, în motivarea deciziei, că faptele comise de acesta sunt „de o gravitate sporită” şi au un impact major în rândul opiniei publice.

R.D.