1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:34
No menu items!

Asasinarea opozantului rus Boris Nemțov – primele reacții și explicații. UPDATE

spot_img

nemtov

Politicianul rus Boris Nemțov, lider al opoziției față de regimul Putin, a fost ucis în noaptea de vineri spre sâmbătă în centrul Moscovei.

Un atacator necunoscut l-a împușcat de patru ori în spate, pe un pod din apropierea Kremlinului, potrivit Poliției. Nemțov urma să organizeze duminică un marș de protest la adresa politicii liderului Vladimir Putin față de Ucraina și la adresa corupției și autoritarismului manifestate în politica internă.

Boris Nemțov, în vârstă de 55 de ani, a fost vice-premier în anii ’90, sub președintele Boris Elțîn, perioadă când s-a remarcat ca un reformator în politicile economice. Într-un interviu recent, Nemțov declarase că se teme că va fi ucis la ordinul lui Putin, din cauza opoziției sale față de războiul din Ucraina.

Update 12.22

Un purtător de cuvânt al lui Putin a declarat că asasinarea lui Nemțov ”poartă semnele unui omor la comandă și este în mod clar o provocare”. Putin a preluat ”controlul personal” asupra investigațiilor.

Update 12.24

Președintele Ucrainei Petro Poroșenko l-a caracterizat pe Nemțov drept ”o punte dintre Ucraian și Rusia”. ”Lovitura ucigașilor a distrus-o. Cred că nu este întâmplător”, a spus liderul de la Kiev.

Locul asasinatului (foto: sputniknews.com)

moscova

Update 12.40

Gary Kasparov, opozant politic, fost campion mondial la șah: ”În atmosfera de ură și violență creată de Putin, în exterior și în Rusia, vărsarea de sânge este condiția obligatorie pentru a-ți arăta loialitatea, a arăta că ești parte a echipei. Problema nu este dacă Putin a dat ordinul ca Boris Nemțov să fie asasinat. Problema este dictatura lui Putin. Propaganda lui permanentă despre inamicii statului”.

Update 12.50

Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a afirmat că asasinarea lui Nemțov complică lucrurile în Rusia, cu riscul unei detabilizări, prin creșterea tensiunilor dintre guvern și opoziție. ”Este greu de spus cine a făcut asta, să nu ne repezim acum spre concluzii și să lăsăm timp anchetatorilor să rezolve asta”.

Gorbaciov nu a exclus că asasinatul ar putea încuraja autoritățile să introducă starea de urgență, care ar duce la deteriorarea unei situații deja dificile.