1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:43
No menu items!

Asalt la parlamentarii ALDE. Ce îi transmite Tăriceanu Vioricăi Dăncilă

spot_img

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a dezvăluit că PSD oferă parlamentarilor ALDE funcții de miniștri și a scos „la tarabă” funcția de președinte al Senatului.

„Observ de câteva zile o zbatere disperată a d-nei Dăncilă în încercarea de a se salva de la înec. A ajuns să promită cam tuturor parlamentarilor ALDE chiar portofolii ministeriale, doar – doar îi va convinge să i se alăture. Şi, cum n-a reuşit, acum a scos pe „tarabă”, tot pentru colegii mei, inclusiv funcţia de preşedinte al Senatului, pe care am anunţat că o voi elibera la începutul sesiunii parlamentare de toamnă. A făcut-o chiar fără să-şi consulte colegii de partid care aspiră în mod natural la preluarea acestei demnităţi importante, în condiţiile în care partidul domniei sale are o majoritate. Dragă Viorica, ai grijă, mai ai puţin şi eşti gata să ajungi cu „oferta” la mine!

P.S. Toate aceste demersuri inspirate de consilierii cu care s-a pricopsit în ultima vreme sunt gândite în logica celor care o ghidonează: totul se vinde şi se cumpără!

Orice ar face însă, și indiferent de tertipurile la care apelează, finalul va fi același: va trebui să vină în fața Parlamentului pentru a dovedi soliditatea susținerii. Și atunci…”, a mai scris Căălin Popescu Tăriceanu pe contul său de Facebook.

E. S.