4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 16:40
No menu items!

Artmark a adus în România un tablou al lui Grigorescu, pentru a fi vândut prin licitație

spot_img

Artmark a adus în România un tablou al lui Grigorescu, pentru a fi vândut prin licitație

Casa de licitații Artmark a anunțat că a negociat cu o familie de colecționari din Franța repatrierea unei picturi a lui Nicolae Grigorescu – ”Colombina în verde”, care va fi scoasă la licitație la București, pe data de 20 martie. Valoarea estimată a acestei opere de artă este între 150.000 și 250.000 de euro, potrivit unui comunicat de presă.

Repatrierea operei de artă a fost obținută în urma a 11 ore de negocieri desfășurate în Franța, între specialiștii casei de licitații Artmark și colecționarii de artă francezi. ”Nu a fost deloc ușor, cu atât mai mult cu cât, în mai multe rânduri pe parcursul acestei lungi negocieri chirurgicale de repatriere a ‹‹Colombinei››, colecționarii au avut de gând să renunțe”, a afirmat Florin Petcu, șeful biroului de consignare Artă Clasică & Modernă.

Începând de marți, 5 martie, acest tablou al lui Grigorescu poate fi văzut la Palatul Cesianu-Racoviţă din București, în cadrul Expoziţiei Licitaţiei de Primăvară, alături de alte peste 150 de opere semnate de mari pictori români, precum Petrașcu, Pallady, Băncilă, Cumpăna, Iser sau Baba. La Constanţa, expoziţia celor mai reprezentative opere din cadrul Licitaţiei de Primăvară va putea fi vizitată în zilele de 7-9 martie, în spaţiul Cazinoului, iar la Ploieşti expoziţia va fi itinerată în zilele de 14-15 martie, la Hotel Central.

Recordul de preț pentru o operă de artă la o licitație din România a fost obținut la o licitație din 2011 – 290.000 de euro pentru lucrarea “În iatac” a lui Nicolae Tonitza.

Artmark este o casă de licitaţii de artă înfiinţată în 2008, care a înregistrat vânzări publice de 10,7 milioane de euro în 2011 și de 11,9 milioane de euro în 2012. Piața licitațiilor de artă din România a atins o valoare de 14,6 milioane de euro în 2012.

Vlad Bârleanu