-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:17
No menu items!

Aromânii – pretutindeni, nicăieri

spot_img

Un eveniment deosebit pentru nația aromână are loc, vineri, la Târgul Internațional Gaudeamus, organizat la Romexpo. „Aromânii, pretutindeni, nicăieri”, o carte-simbol, scrisă de Nicolas Trifon (Franţa) va fi lansată, vineri, la ora 16.

Cartea realizează o incursiune în istoria zbuciumată a aromânilor, de la începuturi până în modernitate, oferind date precise, dar căutând şi răspunsuri la întrebări legate de diferite evenimente şi situaţii critice. Autorul aduce în discuţie şi multele controverse legate de problematică aromână, despre care are propria viziune. Lucrarea, voluminoasă în conţinut, acoperă un vid informaţional în ce priveşte starea din trecut şi prezent a aromânilor, acolo unde ei trăiesc, dar se doreşte a fi şi un semnal de alarmă pentru salvarea unei etnii pe cale de dispariţie în Balcani.

Ideea acestui demers, aşa cum mărturiseşte autorul în prefaţa cărţii, „era de a reconstitui un fragment între atâtea altele, a Balcanilor, plecând de la datele istorice disponibile şi îndepărtând speculaţiile legate de acest subiect. Pe măsură ce acumulam informaţiile, le dădeam un format şi căutăm să le dau o semnificaţie.Îmi dădeam seama câtă ignoranţa este în legătură cu aromânii, de unde şi controversele iscate  în rarele ocazii când sunt evocaţi aceştia. Nu sunt chiar întâmplătoare. Ceea ce părea să fie piesa lipsă în acest puzzele balcanic, apărea din ce în ce mai mult, ca fiind mai degrabă o piesă în plus, elementul nepotrivit care încalcă regulile jocului, componenta cea mai întortocheată a unui ansamblu etno-lingvistic şi confesional destul de complicat”.

Despre această carte vor vorbi, cu ocazia lansării, istoricul Andrei Pippidi, matematicianul Alexandru Gică şi Emilian Galaicu-Păun, redactor-şef al Editurii Cartier.

Andi Topală