Comunitatea Armână din România şi Societatea Culturală Aromână organizează în data de 9 august, la Centrul Cultural Calderon din Bucureşti (Strada Jean Louis Calderon nr. 39), simpozionul „Centenarul Păcii de la Bucureşti, 1913 – Consecinţe asupra destinului armânilor”.
Evenimentul va fi precedat de o adunare publică în faţa clădirii Guvernului. În urmă cu 100 de ani, în această zonă s-a semnat tratatul care a pecetluit destinul armânilor. Adunarea se va desfăşura în Piaţa Victoriei, începând cu ora 13, conform protocolului semnat cu instituţiile abilitate.
Existenţa aromânilor nu era consemnată în tratat, ci numai într-un schimb de scrisori între premierii statelor semnatare.
Între sfîrşitul Primului şi începutul celui de-al Doilea Război Balcanic (decembrie 1912 – iunie 1913), problema aromânilor a fost în centrul discuţiilor bilaterale purtate de România – în două rînduri, la Londra, în ianuarie, şi la Sankt Petersburg, în mai 1913, Bulgaria s-a angajat să le respecte autonomia culturală şi ecleziastică; Serbia a făcut propuneri similare. Grecia a oferit garanţii pentru aromânii din Pind, în cadrul negocierii frontierei cu Albania, iar la Londra, reprezentantul României – ţară acceptată in extremis la conferinţă – a propus, în martie, fără prea multă convingere, crearea unui canton aromân într-o Albanie lărgită. Puternicul lobby exersat de Societatea Macedoromână, ale cărei presiuni asupra presei şi clasei politice fuseseră atît de eficace în ultimele trei decenii, nu a fost în măsură să intervină în decizia finală.
Societatea Macedoromână a supravieţuit, ba chiar a prosperat, după 1913, la Bucureşti, şi asta pînă la supendarea ei, sub regimul comunist (…) sub regimul comunist, problema aromânească devine tabu (…)
Nicolas (Nicolae) Trifon
scriitor aromân
fragmente din cartea „Aromânii – pretutindeni, nicăieri”
Chiar și Traian Băsescu a recunoscut, la un moment dat, că aromânii au avut de suferit în urma Războiului Balcanic.
Poate aveţi copii aici şi nu ştiu de unde vin strămoşii dumneavoastră şi am să le spun eu. În 1856, strămoşii de astăzi ai părinţilor voştri, dragi copii, trăiau undeva în Munţii Epirului, într-o localitate numită Gramustea. 20 de ani mai târziu, în 1876, localitatea a fost distrusă de musulmanii din Albania şi Macedonia şi atunci, strămoşii dumneavoastră s-au refugiat undeva lângă Salonic, pe ambii versanţi ai munţilor. A venit însă Războiul Balcanic în 1913 şi în urma acestui război, o parte din neamul dumneavoastră a rămas în Grecia şi o altă parte în Bulgaria, fiind împărţit de frontiera trasată în urma Războiului Balcanic
Şi strămoşii dumneavoastră au mai avut de suferit şi mai apoi, în urma înţelegerii dintre România, Grecia şi Bulgaria, când s-a stabilit să se facă schimbul de populaţie. Atunci strămoşii dumneavoastră au fost trimişi undeva în Bărăgan, dar nu le-a plăcut, nu puteau să îşi crească oile, şi au venit în Dobrogea în urma strămutării bulgarilor în Cadrilaterul pe care România l-a pierdut în 1940 şi s-au aşezat, pe aceste locuri, Stejaru şi Vasile Alecsandri.
Vă admir pentru forţa voastră de a vă păstra cultura, cântecele şi mai ales respectul pentru muncă
Traian Băsescu
30 august 2009
Declarația președintelui a rămas una pur demagogică, pentru că, patru ani mai târziu, pe 6 iunie, Traian Băsescu a promulgat modificările aduse legii privind românii de pretutindeni care prevede că mai multe categorii de români care trăiesc în afara graniţelor sunt consideraţi în mod oficial români. Astfel, românii din afara granitelor sunt recunoscuţi în mod oficial ca fiind români, indiferent de modul în care sunt apelaţi.
Articolul 1 alin. (1) din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni prevedea, inițial, „drepturile persoanelor care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română – persoanele de origine română cele aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor Romaniei, indiferent de modul în care aceștia sunt apelaţi, denumite în continuare români de pretutindeni”. Prin modificarea adusă, au fost adăugate denumirile pe care românii le poartă dincolo de graniţe: „…indiferent de modul în care aceştia sunt apelaţi (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuțovlahi, daco-români, fărșeroți, herțeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureșeni, megleniți, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi,vlasi, volohi, macedo-armânji, precum si toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus), denumite în continuare români de pretutindeni”.
Prin această modificare, parafată de Traian Băsescu, aromânii au primit o grea lovitură în lupta lor pentru recunoașterea ca minoritate și pentru păstrarea identității.
Andi Topală